Frumoşii ani ai studenţiei

Îi place timpului să zburde. Și când te gândești că nu demult am fost student, nu demult am fost un biet elev, mare consumator de jocuri PC și seriale TV. Iar astăzi? Astăzi un tip ceva mai plicticos, înconjurat de liste, de planuri, de un mare dreamboard și o mână de metode de eficientizare a timpului; ca să fiu productiv și să nu deviez de pe drumul propus.

Și totuși îmi este dor de studenție, de libertatea de atunci, de indiferenţa aia ‘Go with the flow’ că doar eram tânăr, ce naiba. Era timp! Şi cum se schimbau lucrurile! Dintr-un moment într-altul mă clădeam și mă reclădeam. Azi voluntar, mâine călător în lume. Mare pasionat al jocurilor Sims, scriitor de povești. Organizator de evenimente, coordonator al unei  organizații.

Într-adevăr timpului îi place să se joace. Nu mă plictiseam.

Uite, că tot am avut o experiență atât de bogată în anii de facultate, anul acesta îmi doresc o reluare, și anume am să încep o nouă facultate.

Sunt curios cum va fi aceasta comparativ cu prima. Având alți ani și o altă minte acum.

De exemplu, îţi aduci aminte de primul tău interviu? Al meu era în anul 2 de facultate, mă înscrisesem într-una dintre marile organizaţii studenţeşti, AIESEC.

Să vezi cum le vindeam eschimoşilor frigidere!

Da, cu mare drag îmi aduc aminte de colegii mei, de departamentele în care activam și rolurile pe care le aveam atunci. Şedințe săptămânale, conferințe în afara judeţului. Era fain. Toate mă puneau în papucii unui om business, unul calculat, matur, care știe ce vrea de la viață.

AIESEC-ul a fost experiența care m-a pregătit pentru provocările ce au urmat să vină. Cu siguranţă un motor de dezvoltare care mi-a aprins o sumedenie de abilități și interese.

Vezi, asta-i adevărata studenție, sumedenia aia de uși gata deschise. Posibilitatea de a încerca una şi alta, de a te găsi şi defini. Tot ce trebuie să faci e să-ți alegi prin care uşă să treci mai întâi. Iar organizația a cărui albastru n-am să uit prea curând, este ușa pe care o recomand actualilor şi viitorilor studenţi. O experienţă pe care nu o vei uita, care îţi va aduce prietenii de care ai nevoie în viaţă şi totodată puterea de muncă necesară pieţei din prezent.

Mai sunt seri în care mă gândesc ce era dacă nu mergeam în Erasmus și aplicam într-una dintre schimburile lor de experiență? Au şi ei o platformă puternică de exchange în care poți lucra în diverse companii și organizații all-across-the-world. Îți dai seama ce actualizare bună ar primi CV-ul tău? Şi cu ce experienţă şi noi abilităţi ai veni acasă!

Văd Erasmus-ul cât de mult m-a maturizat, de fapt cât de mult m-a schimbat ca om, ca şi gândire. Plus! Până în prezent, este unul dintre cele mai frumoase capitole din viaţa mea. Sunt nespus de recunoscător pentru fiecare moment în parte.

Revenind la AIESEC, perla din palma tânărului, care, învârtită cum trebuie, poate să te ducă foarte, foarte departe, indiferent de planul propus.

Şi ştii ce!? Ce ar fi dacă te-ai uita un pic peste site-ul lor oficial? Sau peste AIESEC Arad? Uite, am şi un formular de înscriere aici în cazul în care simţi că acest articol este un semn şi eşti gata pregătit de aventuri. Mai ales dacă acum termini liceul, dacă ești student sau ai de gând să devii unul.

Începe cu dreptul, viața nu va avea decât să-ți mulțumească. Iar schimburile de experiență sunt bune, călătoritul îți face bine.