SWTimișoara: Experiența

Startup weekend e un soi de workshop în care ai posibilitatea de a-ți creea propria afacere în mai puțin de un weekend. Cum? Prin simpla ieșire din zona de confort, un pic de sudoare, o idee bună și o echipă pe cinste. Crede-mă, e mai greu decât sună!

Am descoperit SW (startup weekend) de abia anul trecut, aflasem de la un prieten foarte fain, Adrian Pica, ce fusese speaker la unul dintre evenimentele organizate la Arad. Spunea el că e o experiență unică; un master concentrat într-un weekend, unde nu vei cunoaște decât oameni de calitate. Ei bine așa și a fost, în fiecare dintre aventurile mele SW, care a început în Oradea, apoi în Timișoara, Berlin, și weekendul trecut, din nou, în Timișoara.

Atenție! Provoacă dependență. Nu te mai poți opri. It grows on you!

E unul dintre acele evenimente care te ambiționează, te face să te simți mare și în control. E unul dintre evenimentele care te face să realizezi care sunt adevăratele tale abilități, care-ți sunt calitățile și defectele mai ales sub presiune, și cât de bine te descurci de capul tău. Dar într-o propoziție: e evenimentul în  care descoperi sau înveți what-it-takes pentru a deveni un antreprenor.

Dă-mi voie să-ți scriu câteva rânduri despre ce s-a întâmplat în zilele 8-10 Mai, la a 4-a ediție de Startup Weekend Timișoara.

Și anume, voi începe cu localul, cafeneaua Ambasada, care mi-a lăsat o amintire foarte plăcută.

În ideea că it’s just one of those places where you’re meant to feel focused and productive. Zici că-i un coworking space, un spațiu dedicat muncii, unde tu și eu, freelancerii, angajații, what-so-ever, pot numi localul ca pe un birou. Te arunci la o masă, îți comanzi o cafea și lucrezi până îți amorțesc degetele. Imaginează-ți ce fain e să te afli într-un birou plin de oameni care lucrează, şi e muzică chill în surdină,  cu posibilitatea de a fi servit oricând cu ceva bun. E altceva!

Uite ce înseamnă să ai oameni umblați! Oameni care aduc în comunitate chestii ce au văzut altundeva. Consider că una dintre minunile cele importante în traista antreprenorului e călătoritul; ca acesta să-și formeze un apetit spre noi încercări, spre nou în general, spre altceva.

Dar revenind la SW Timișoara #4, o ediție organizată la un local foarte fain. Să nu uit să menționez borcănele de bere! Trebuie să recunosc, am avut o invidie de numa-numa. Cei din spatele SW au o echipă de organizare extraordinară. Te-au făcut să te simți bine venit, nu ți-a lipsit nimic și totul a mers lin. Hands up in the air!

Și câteva kudos-uri: Super tricouri, respect pentru brățările de participare (îmi pare atât de rău că am dat-o jos când am ajuns acasă și nu l-am mai flendurat pe mână câteva zile) iar mâncarea a fost numai bună și mai mult decât suficientă.

O chestie importantă ce merită notată, viitorule participant, mâncarea și berea e în cantități mari la Startup Weekend. Nu mori de foame. Ăștia nu fac coffee break-uri. Hehe!

De asemenea, a prins foarte bine să ai itinerariul scris pe spatele badge-ului primit. Also, super tare ideea celor care au oferi 30 de beri gratuite sâmbătă seara în scopul testării aplicației lor. Dovada clară că la Startup Weekend te poți aștepta la orice, de la oricine.

Bun, hai să discutăm un pic despre pitch-uri; acele momente în care vii în fața publicului pentru a vinde o idee. De data aceasta am venit cu o chestie simplă, o aplicație care să scaneze codurile de bare ale cărților pentru a primi acces la recenzii vocale. Să nu mai tot analizezi coperțile lor, să pierzi timpul stând, ci efectiv să-ți vezi de to-do list în timp ce asculți părerile altora despre cartea care te-a atras. Și nimic mai mult.

Ei bine nu am adunat suficiente voturi și proiectul Scan-A-Book nu s-a dus mai departe.

În schimb m-am alăturat altor echipe. Într-o primă instanță am decis să ajut la crearea unei aplicații de divertisment cu care să împuști străinii cu pistoale de jucărie. În sensul că îți faci un cont și automat ți se alocă o victimă din apropierea ta – un necunoscut, un alt utilizator – pentru a-l asasina. Cool, așa-i?

Însă ore mai târziu m-am alăturat unei alte echipe care dezvoltau o platformă de recrutare. O idee interesantă și o bună cale de a afla ce anume un angajator/recruiter cere într-un CV; care sunt abilitățile cheie, ce anume sau cât anume trebuie să fie într-un CV. Așa că le-am dat join și ne-am ocupat de asta până la sfârșitul weekendului.

Și să vezi ce fain s-a încheiat weekendul. Prima echipă în care am fost, cea cu asasinările, a luat locul întâi! Noi, cealaltă echipă, nimic.

Vezi tu, Startup Weekend te învață o grămadă de chestii de-ale vieții. Te trece prin câteva filtre, te face să te analizezi, să vezi cât mai ai de lucru asupra ta și totodată, te face să vrei mai mult, să faci schimbări și să crești.

Cu ce am venit acasă? Am învățat cuvântul  ‘Nemawashi’, un cuvânt pe care te invit să-l cauți pe internet. Am învățat că de multe ori sunt doar un spectator și privesc spre scena vieții, observ cum oportunitățile mi se scurg printre degete. Și în același timp, am văzut că există un motiv pentru care ți se întâmplă ce ți se întâmplă, și dacă realizezi, dacă ți-ai învățat lecția, tu ești cel câștigat.

Am învățat că un eșec poate aduce de două ori mai multe victorii dacă îți caști bine ochii. Așa cum întotdeauna, după un weekend din acesta, ai o săptămână de analiză personală, de eficientizare și planning. Ceea ce consider că e super important în viața fiecăruia.

Și cu acestea fiind spuse, e un absolute must să participi cel puțin o dată la  un Startup Weekend. N-ai decât de câștigat!