încep cele 30 zile de blogging!

Eee și dacă anul trecut în perioada asta mă jucam cu 100 de zile fericite, provocat fiind de adorabila Arina Varga, astăzi m-am gândit să mă provoc de capul meu urmând challenge-ul colegului meu, Adrian Stepan. Treizeci de zile numai bune de bloguială!!! 

Va fi numai bine pentru mine, poate chiar terapeutic, să ne revedem zi de zi, să-ți scriu câteva rânduri din gândurile mele.

Uite, de exemplu, astăzi vreau să-ți scriu câteva, dintre frumoasele mele greșeli de-a lungul vieții, că tot (îl copiez) mă inspir de la Adi. Apropo, Adi e un  băiat foarte fain pe care ți-l recomand cu mare drag să-l urmărești. Scrie chestii de-ale dezvoltării personale, scrie cu suflet dar și cu cap. 

Deci; 3 cele mai mari greșeli, ca să zic așa, care m-au adus pe drumul succesului. Mă rog, drumul pe care mă aflu acum, în acest moment.  

Și anume, am picat capacitatea; primul meu examen serios. Da, am ajuns printre tineri care abia citeau două trei cuvinte. Lucru care m-a făcut să mă trezesc, care m-a făcut să-mi iau viața în mâini. Și prin muncă, foarte multă muncă, am excelat și mi-am făcut loc printre cei mai buni.

Astăzi sunt un călător, un pasionat de scris, un manager și un mare dependent de noi experiențe. Cred în dezvoltarea continuă și cred în îndeplinirea tuturor visurilor, atât ale mele cât și ale prietenilor mei.

Greșeala cu numărul 2. Am refuzat prelugirea grantului Erasmus pe încă un semestru. Un lucru ce am să regret o bună vreme. Acele șase luni cât am stat m-au schimbat, m-au crescut, mi-au dat suflu, un scop în viață, un ritm. Erasmus sunt eu. Eu sunt Erasmus! Iar încă șase luni de zile probabil că-mi injecta o doză bună de curaj, mă învăța cum să trăiesc de unul singur, din plin, fiecare moment. Mă ajuta să mă fiu și mai deschis, și mai prietenos, și mai social ... Dar cine știe? Nu voi afla niciodată. Oricum au fost altele care m-au aprins, care mi-au dat șansa de a învăța și de a ajunge acolo unde mi-am propus. Și totuși... Altele, nu acele extra 6 luni de fericire. 

Și lecția învățată? Nicio oportunitate nu-mi mai pleacă de sub nas. O viață trăesc. Să o trăiesc așa cum se cuvine! 

Numărul 3? Să vorbesc despre dragoste? Nu. Nu regret absolut nimic. Să vorbesc despre muncă? Mă simt foarte bine și sunt recunoscător pentru ceea ce fac și unde mă aflu. Dar uite; uite o chestie ce oarecum mă supără zilele astea:

Nu ți se pare că ne petrecem prea mult timp în fața ecranelor, mai ales în fața telefoanelor? Da. Spuse tipul care se apucă de un challenge de blogging. Dar serios, uite, duminica trecută a fost ziua bunicii mele, și în loc să mă bucur pe deplin de ziua ei, de ea, de bunătățurile ei, m-am bucurat de like-urile primite, de activitățile de pe facebook și instagram. Nu-i așa că-i trist? Nu. Nu zic să nu mai îmi dai like-uri dar tare mi se pare că la un moment dat am să regret toate astea. Și știi de ce? Atunci când voi rămâne fără bunica mea, fără părinții mei, cel mai probabil am să mă învinovățesc că nu mi-am petrecut suficient timp alături de ei.

Și timpul e atât de scurt. Dar probabil orice am face, tot ne vom învinovății, și așa ne vom da seama ce înseamnă iubirea cu adevărat. Cât de importante sunt persoanele pentru noi, zâmbetul bunicii, prăjiturile ei, îmbrățișările mamei, discuțiile geeky ale tatălui. Timpul e scurt, dragule cititor, să ne bucurăm de ceea ce avem acum în fața noastră, în jurul nostru și de oamenii care ne iubesc. Să ne bucurăm de moment și să trăim fiecare secundă din plin. Așa cum se cuvine! Important este să fim acolo unde ne dorim tot timpul, să zâmbim cu toată gura și să ne simțim întregi. Asta cred eu. 

Acest articol a fost scris în memoria bunicii mult iubite ale prietenei mele, Brigitta S. Și tot odată motivul pentru care am scris cele mai de sus. Realizează acum că adevăratele comori nu sunt sneakerșii, telefoanele, hainele sau mai știu eu ce. Adevăratele comori sunt oamenii pe care îi iubești așa cum sunt și momentele pe care le-ai împărtășit cu aceștia. Asta-i viața!