Psihogângureala #4 | Africana

Azi decid să mă trezesc la 7.40. Chit că a vibrat ceasul la 6.30. Desigur, i-am zis duios nevinovatului Fitbit să se ducă dracului, după care mi-am îmbrățișat telefonul șoptindu-i să facă bine și să mă trezească peste o oră. 
A fost o săptămână lungă, plină de tot felul. și ideea asta de a merge la birou - sâmbăta! - la fiecare două săptămâni a fost probabil cea mai proastă idee a mea. Și mai e și în favoare mea, deci nici în cap n-ar trebui să-mi treacă să mă plâng. Dar când îți plâng organele, spatele și picioarele, cum să nu te plângi!? Dar hey, îți plâng pentru că ai lucrat, pentru că te miști; pentru că nu stai locului; deci e de bine. E de foarte bine ... Așa mă mint, cel puțin. Mă mint? În fine. 
Să mai și mâncăm ceva. Să ne facem și un ceai ... Dar înainte de toate,  sfânta apă caldă cu lămâie! 

Apă.

Mulți îmi spun că e nasol să mergi sâmbăta la lucru. Eu unul, după luptele de acum câteva momente, sunt de altă părere. Adică sunt numai eu la birou. Și stau până la ora 14.00. Până la ora 14.00 cu televizorul stins, fără muzica angajaților din curte ... Doar eu cu mine și cu gândurile mele. Which is awesome!

După câteva minute meditative decid să iau bicicleta. Chit că e frig, umed și e ceață afară, mi se pare fascinant să pedalez în Noiembrie. Adică ajung cu ea mult mai repede oriunde îmi cășună. Plus fac mișcare. Mai multă mișcare! 

Ajung la birou. Mă gândesc oare câtă lume se uită la mine și cât de bizar par râzând pe bicicletă? Ascult de ceva timp un podcast (Not too Deep cu Grace Helbig) tare haios și nu fac altceva decât o față de-a dreptul bizară în timp ce pedalez. Cred eu. 
De fapt, se poate confirma. Ieri, în timp ce mă îndreptam spre sală, ascultam o poveste legată de a-face-treaba-mare-în-pantaloni în fața unui public; că ce ai face într-un astfel de scenariu? Cum ai scăpa de situație ... Colac peste pupăză, datorită emoțiilor și a mirosului mai și vomiți pe scenă ... Da. Nu mă judeca! Nu știi niciodată când ți se poate întâmpla, și na, e considerat un soft skill și ăsta; să știi cum să scapi de acolo fără prea multe traume. Hahaha! În fine! Și reproduc eu o figură stranie - ca și cum mi-ar veni să vomit ... Îmi umflu gura cumva, în timp ce pedalez spre o trecere de pietoni ... Și mă îndrept cu fața aia de om-cu-probleme spre un șofer care, săracul de el, aștepta nevinovat să trec sau să se facă verde, nu știu, însă figura lui îmi confirma cât de ciudat poate să fie - un tânăr de douăzeci-și-ceva-de-ani care ascultă un podcast hazliu pe bicicletă.  
  
Să ne mai facem și o cafea. De data aceasta una scurtă. 
Prea multe cafele am băut săptămâna aceasta. Atât de multe încât îmi propun să renunț la cafea toată săptămâna următoare. 
"Dumnezeule mare, ești nebun?!" îmi spun. Îmi iau mini-termosul de la Starbucks și-l mângâi de zici că vine sfârșitul lumii... 

Sorb o gură bună de cafea. Simt cum îmi trezește fiecare părticulă a minții. Îmi imaginez cum papilele gustative dansează pe limba mea like there's no tomorrow!
Mă uit spre geam în timp ce mă bucur de mirosul emis de aparatul de cafea, îmi țin termosul drag în mână și mă gândesc la oamenii născuți în părți ale lumii deloc oportuniste. Probabil că te întrebi - OK, de unde până unde, Norbert? Ei bine, așa, pur și simplu, m-a luat! 
Mă gândesc la oamenii care nu decid dacă se trezesc la 7.40 sau 6.30 pentru că au un drum lung de parcurs pănâ la cea mai apropiată fântână ... Și au copii mici care se vor trezi cu guri uscate; poate mult prea uscate să mai conteze dacă beau apă dintr-o găleată ruginită sau o baltă din apropierea casei. Apoi mă gândesc la educația acelei adolescente. Da. Am convenit că e o adolescentă deja mamă a doi copii, care n-are grijă doar de copii ei ci și de frații ei mai mici; asta pentru că mama lor a murit de malarie. My story can't be any sadder. Dar da, educația acestei fete de numai șaișpe' ani; de lipsa acesteia mai bine spus. Și Doamne, oare unde o fi tatăl ei? O fi mort și el? O fată de vârsta aia să se descurce atât bine, să aibă această responsabilitate de a avea grijă de 4 copilași? Oare? Ea să asigure apa, hrana, buna sănătate a celor mici și securitatea lor ... Atâtea pe umerii ei! 

Ce a făcut ea să se nască tocmai acolo? Și lipsită de acele cunoștințe pe care noi de aici le folosim cu atâta neglijență. Ce să se mai gândească tânăra dacă azi se apucă să citească Grey de E L James sau, eu știu, o carte despre charismă. Sau dacă astăzi e să nu facă nimic altceva decât să se uite la seriale. Să înceapă FRIENDS de la început, din nou! Oh, cred că e a 7-a oară de când revine la serialele alea. Așa de mult îi plac! Așa a învățat Engleza! Și să nu vorbim de muzică, de gusturile ei ce se schimbă de pe o zi pe alta. Azi nu știe dacă îi mai place neo-folk-ul sau dacă e timpul să se apuce de Trap. Însă nu. Sărăcuța de ea nu are astfel de gânduri. N-are astfel de probleme ...

Un moment de liniște în mintea mea. 

Mă intristez. Știu. Sunt sigur că în acest moment - chiar acum! - Există această fată undeva în lume, care la rândul ei, se uită în gol, în timp ce înghite o gură de apă, și se gândește ... La ce se gândește oare? Acel what if? La cum ar fi scăpat de pe o scenă dacă vomita și făcea pe ea? La o scăpare? (pff...) Să renunțe la tot? La copii și la frații ei? Unde să fugă? Ce să mai facă? Cu ce bani? Cu ce oportunități? 

Nu cred că se gândește la nimic. E prea obosită. Nu cred că știe la ce să se gândească. Pe baza căror chestii?

Și mă gândesc... Mă enervez de fapt. 
Ce rahat! E doar un gând. Dar uite, unii dintre noi, se nasc aici, în puf și nu fac altceva decât să piardă vremea. Nu fac nimic benefic. Mă întreb de ce nu-i putem alunga? De ce nu-i putem înlocui cu alții care ar da orice pentru oaza asta de oportunități; pentru ... O cană de cafea! Eu știu, un alt motiv pentru a te trezi sâmbătă dimineața! 

Îți dai seama ce potențial poate avea fătuca aia, deja responsabilă de atâtea? Ce visuri își poate clădi și cu ce poftă de viață ar putea trăi? 

Ce vreau ca tu să extragi de aici? 

Fii recunoscător de puținul pe care l-ai primit în viață căci te asigur - te asigur! - că sunt alții care au și mai puțin și trăiesc vieți foarte, foarte grele.
Bucură-te de acest privilegiu; că poți să te desfășori așa cum dorești, că poți construi un vis, că poți s-o reiei de la capăt ori de câte ori dai greș; că ai opțiuni, că ai apă de la un robinet distanță, căldură, curent, mâncare fără prea multe eforturi. Și cel mai important: ai educație și siguranță.
Oriunde arunci cu privirea vezi nu doar una ci o sumedenie de oportunități. Trebuie doar să vrei. Din propria experiență îți spun! 

Nu-ți irosi timpul.
Nu mai spune mâine ci gândește precum unul a cărui mâine-i poate fi luată dintr-o nimica toată! 

Curge apa de la robinet? Atunci de ce nu te-ai apucat încă de cele propuse de atâta timp? Ce mai aștepți?