Aprilie sub microscop | Psihogângureala #17

Și uite așa, cu pași repejori, ne apropiem de mijlocul anului 2016 și cea mai cea perioadă a anului, vara! Dar până atunci, hai să luăm fiecare câte un pix și o foaie de hârtie pentru a răspunde la întrebarea - care, sincer, îmi doresc să te obișnuiești cu ea și să o folosești periodic - ce a însemnat luna anterioară pentru tine? Adică ce a însemnat Aprile pentru dezvoltarea și povestea vieții tale.

Ei bine, pentru mine Aprilie a însemnat o pregătire pentru primul semimaraton din acest an, minunatul Startup Weekend și o frumoasă liniște învelită cu o sumedenie de pagini carte răsfoite și antrenamente care mai de care.

Să începem cu o mică poveste despre alergat.
Să-ți spun că-mi propusesem să alerg primul meu maraton la Arad?
Ei bine, da. Așa este. Urma s-o alerg chiar la sfârșitul lunii Mai, numai că soarta a decis ca în weekendul organizării maratonul arădean să fie același cu weekendul în care s-a programat și un city break la Amsterdam. Și doar nu suntem chiar atât de nebuni încât să renunțăm la un city break pentru 42 de kilometri de frecție, sfârcuri sângerii, de deshidratare și dureri musculare. Așa că urmează să alerg primul maraton cel mai probabil într-un alt oraș. Poate în Timișoara, Cluj sau, de ce nu, într-o capitală din apropiere.

Urmează să te întrebi de unde am început pasiunea asta pentru alergare.
Ei bine, din liceu. Mai exact, la sfârșitul anilor de liceu. Și da, imagineazăți că n-am făcut sport mai deloc în școală. Eram chiar unul dintre copii aceia dotați cu scutiri medicale.
Pur și simplu nu mi-a plăcut sportul! De fapt, nu că nu mi-a plăcut ci îmi era rușine. N-am vrut să par slab, n-am vrut să râdă colegii de mine. Aveau ei o listă suficient de lungă cu minuni de care să facă haz de mine. Ce să zic, gândurile unui pici lipsit de încredere în sine.
M-am apucat de alergat din nevoia de a face mișcare, zic eu. Trecusem cu puțin peste 80 de kilograme, fiind tot cu ochi-n calculator, consumând dulciuri, băuturi carbogazoase și alte cele, Iar într-o zi, așa, out of freaking nowhere, am luat hotărârea de a face o schimbare.
M-am uitat în oglindă, am văzut un băiat frumos, cu potențial, narcisist și modest, viitor conducător al pământului și a tuturor coloniilor omenești (recunosc, am citit SF-uri în luna aprilie) și am zis că trebuie să fac ceva. Așa că am luat o pereche răblăgită de încălțări și na, mi-am chinuit picioarele în jurul blocului.
Tricoul de pe mine curgea încă de la primul kilometru. Eram atât de macho! Păcat mă dureau toate și alergam de zici că mă dezasamblam pe drum. Însă nu m-am lăsat. Nu m-am lăsat! Ceva mă tot dezlipea de pe scaun și, încetul cu încetul, s-a prins de mine până am devenit dependent de alergare. Și multe m-a învățat, să știi!

Ce te învață alergarea? Uite, pe mine m-a învățat nutriție și disciplină.
Am învățat ce înseamnă să alerg cu stomacul plin, ce înseamnă să alerg după înfulecarea unui pachet de jeleuri sau ce înseamă să bei apă cu țârâita. Mulțumită alergării am învățat să-mi cunosc corpul și nevoile acesteia. Cât despre disciplină, să știi alergarea are și o parte meditativă. Mi-a adus ordine printre gânduri și chiar liniște. O luminare chiar; o ușurare care m-a condus spre curaj, speranță și dorința pentru o viață mai bună, obiceiuri sănătoase și gânduri predominant pozitive.

Da, da. Alergarea este o activitate pe care o recomand cu mare drag oricui.

Despre Startup Weekend nu-ți mai povestesc nimic deoarece ai întreaga experiență gata redactată aici. În schimb, iată câteva rânduri despre cărțile pe care le-am rumegat.
Uite, am citit De la bine la Excelent de Zig Ziglar, Umbra Uriașului de Orson Scott Card și Războiul Bătrânilor de John Scalzi.
Prima e o carte despre dezvoltare personală, și una prea-slăvită ca să zic așa.
Nu sunt o fire credincioasă și sincer, mă supără materialele, uite cum e și cartea asta a lui Zig și probabil toate cărțile lui, ce presupune că autorul își expune lecțiile extrase din experiența personală, când, de fapt, spune că totul e mulțumită bunului Dumnezeu; că dacă te rogi, citești biblia și crezi în El, succesul îți va bate la ușă. Ugh...
N-a fost pe gustul meu însă sunt câteve idei drăguțe care într-adevăr te pot orienta către o viață cu adevărat excelentă.

Cât despre celelalte două cărți, Orson Scott Card, și scriu asta zâmbind, este unul dintre autorii preferații și autorul care m-a făcut să mă îndrăgostesc nu doar de citit ci și de genul SF. Recomand cu drag oricare dintre cărțile lui. Tipul e inteligent iar stilul său modelează poveștile cu extraterești, război și copii ultra-dotați cu psihologia și politica, toate într-un minunat bol de fructe.
Sugerez să pui mâna pe seria Umbrelor a lui Orson și te asigur că vei avea o aventură pe cinste! Iar John Scalzi? Wow! Este un alt scriitor de cărți SF, ceva mai proaspăt din câte am înțeles, dar foarte, foarte interesant. Războiul Bâtrânilor e genul acela de carte pe care vrei s-o savurezi; a căror pagini lași să se topească în gura minții! Războiul Bătrânilor este cu siguranță o carte pe care am să o recomand multă vreme de acum încolo.

Tot în Aprilie am decis să renunț la facultate. Că tot mi-am dorit să devin un dropout, nu? Cine știe, poate astfel se va lipi succesul de mine!
Anul trecut m-am înscris la facultatea de psihologie în ideea de a-mi readuce un program de studiu în viață. Să am o sursă organică și organizată de dezvoltare; să învăț ceva nou în fiecare zi, știi? Păcat însă că entuziasmul și pofta mea pentru studiu nu a fost egală cu cea a instituției.
După un semestru și un pic am realizat că primesc mult prea puțin în schimbul investiției. De fapt, primesc, în mare, dezamăgiri. Suficiente încât mă simțeam de-a dreptul pedepsit, împovorat, mergând la facultate. Așa că am spus stop. Am spus stop acestui serviciu numit “studii superioare”. Ca la telefon! Nu-ți convine oferta rețelei în care te afli? O Schimbi. O elimini și gata. Asta pentru că nu mi se pare firesc să întrețin financiar lipsa de interes a unui profesor, o materie predată fără pasiune, fără actualizare ei sau a stilului de predare. Așa cum nu mi se pare normal să plătesc pentru întârzierea profesorului și chiar absența acestuia …  Dar pentru ce? Că doar sunt și alte opțiuni în lumea asta de a arde banii în lumea asta! 

Consider că sistemul de învățământ necesită o revoluție. Consider că studentul trebuie să înțeleagă că este un client iar facultatea este un serviciu de dezvoltare.

Studentul nu are de ce să se teme de profesor, așa cum profesorul nu ar trebui să subestimeze studentul și nu ar trebui să-și neglijeze materia/produsul așa cum se întâmplă astăzi. Generații de clienți au de suferit pe urma asta. Clienți care nu realizează că sunt clienți nu face decât să fie în favoarea distribuitorului/producătorului. Trebuie înțeles faptul că noi, clienții, suntem cei ce dețin controlul asupra calității/vieții produsului/serviciului distribuitorului/producătorului în sine. Noi avem banii. Noi îi dăm unde ne cășună! Iar eu sunt dezamăgit, prin urmare îmi retrag finanțarea și nu visez să mă întorc la universitate prea curând. Punct. 
Sunt o grămadă de alte metode pentru a-mi hrăni mintea.

Bun, acum hai să discutăm un pic despre acest blog.
Vorbisem acum câteva luni despre o misiune (link aici) și despre nevoia de a aduce noi schimbări. Ei bine, în Aprilie am reușit să trag niște concluzii și să conturez una-alta.
Mă gândesc ies din ciclul de 2 articole publicate pe săptămână. Am nevoie de timp, de cercetare și de odihnă pentru a aduce conținut așa cum se cuvine. Mă gândesc să construiesc serii de articole pe care să le public în întregime o dată.
Vreau mai mult de la acest blog și vreau să-ți ofer altceva decât un așa zis articol, mai mult decât niște materiale ce merg bine cu o cafea și un biscuite. Vreau lucruri care să-ți rămână, idei care să te bântuie, gânduri personale care să-ți încolțească în minte. Acolo vreau să ajung!
Văd materialele mele precum niște piese audio dintr-un album muzical. Un album de articole care se se lege între ele, care să genereze sentimente, idei și gânduri. Vreau ca lucrările mele să te îndrume nu doar spre o scurtătură ci o întreagă aventură!

Cam atât.
Cam asta a însemnat luna Aprilie pentru mine. Și acum, și acum, și acum ... Că tot îți place cum încep propozițiile cu "și" și desigur, statistica, hai să vedem în mare ce a însemnat, nu, ce a fost Aprilie în numere:

3 carte citită;
3 evenimente organizate;
6 articole publicate;
21 de antrenamente efectuate;
1 semimaraton alergat;
186 km alergați;
328 etaje urcate;
104000 de calorii arse;
423000 de pași făcuți,

Ce zici, a fost bine, așa-i? Eu zic că da. Dar luna ta? Cum a fost Aprilie cu tine?

Vezi și luniile Ianuarie, Februarie, Martie; așa, din curiozitate! :)

Oh, și fii blând. Dacă ți-a plăcut articolul, Împărtășește-l te rog pe Facebook sau oriunde activezi tu. Să afle și prietenii tăi. Că doar sharing is caring!