Atitudinea este totul?

Ți-am scris că am început o nouă facultate?
Da, așa este; sunt un mare psiholog în devenire.
Da, am zis mare! Iar săptămâna aceasta sunt așa, într-o comparație cu experiența primei mele facultăți. 

Mi-aduc aminte de primul curs; era unul de algebră. Eram atât de entuziasmat, de stresat și emoționat încât, după primul sfert de oră a trebuit să părăsesc sala. Mi-a trebuit la baie. Mi-a trebuit urgent la baie! 
Imaginează-ți că am folosit primele foi ale caietului studențesc pe post de hârtie igienică. Și bine că am fost inspirat și am luat caietul cu mine! Că de nu, povestea suna cu totul și cu totul altfel.

Să mai vorbesc de momentul în care m-am întors în sala de curs? Unde mă așteptau privirile colegilor mei, care, în mintea mea, eram convins că aceștia știau prin ce am trecut și cât de penibil sunt. Sau momentele acelea păcătoase când trebuia să mă prezint profesorului și colegilor din sală? Ugh, groaznic. Îmi bătea inima de zici că alergam prin pădure; de un urs. Un urs mutant cu o drujbă în mână! 

Și astăzi; după mai bine de cinci ani, cu drag mă prezint necunoscuților; le vorbesc despre experiențele mele, fie profesionale sau personale. Fără griji, fără filtre și alte cele. Și știi de ce? Asta pentru că mă iubesc și mă accept așa cum sunt. Cu bune și cu rele. 

Atitudinea e felul în care vezi lumea asta, felul cum o auzi și interacționezi cu ea!
Știi, e felul în care te prezinți amicilor tăi, familiei și lumii în general. E efectiv ambalajul tău!
Imaginează-ți că ești un fruct, da? Na, atitudinea e coaja de pe tine. Fie ești mărul lovit, uscat și poate nițel putred, fie ești mărul acela roșu sănătos; acela de-ți vine să-l înfuleci dintr-o înghițitură! Știi tu, acela care cum pui ochii pe el îl și arunci în coșul de cumpărături! 
E ceea ce te diferențiază cu adevărat de restul. E vibe-ul tău. Da.   
Chiar înseamnă totul!  Și hai să discutăm un pic despre asta; că vreau să te ajut să ai și tu o astfel de coajă sănătoasă; nu că mi-aș dori să fi înghițit de cineva. Dar vreau să te simți minunat în pielea ta. Pentru că știu că sunt momente când suferi, când nu ești mulțumit, când vrei mai mult sau vrei ca lucrurile să fie altfel. Și crede-mă, ești un om atât de minunat ce merită numai și numai lucruri minunate! 

Dacă ar fi să definesc altfel atitudinea, aș spune că e așezarea ta în capul unei mese cu patru picioare (fiecare picior reprezentând câte un pilon al menținerii echilibrului). 

Hai să zicem că avem o masă în bucăți în fața noastră și urmează să o asamblăm pas cu pas. Hai să vedem ce reprezintă fiecare picior de susținere a unei atitudini orientate spre succes!

Ei bine, primul primul picior reprezintă gândirea pozitivă, și în opinia mea, primul pas în a avea o atitudine sănătoasă.  
 
Gimnaziul m-a făcut să-mi fie frică de oameni, m-a făcut să am dubii în privința mea, a comportamentului și a rolului meu ca și copil de un-deceniu-si-un-pic-de-ani. M-a făcut să cred că toată lumea mă vede ca pe un pierde-vară vai și amar, ca pe un dobitoc; nn pămpălău! 
Așa că, ori de câte ori ieșeam din casă mă gândeam că cineva, undeva, mă va călca în picioare. Că scundul și înaltul, cei doi nătăfleți din școală mă vor face ferfeniță; iar mă vor arunca dintr-un colț într-altul! Iar mă vor lovi și mă vor jigni în fel și chip!
Asta era natura mea. Asta căutam să rumeg, asta era școala mea și asta îmi și doream la o adică ... Era primul gând cu care mă trezeam - Iar mă vor bate ăștia! Iar vor arăta cu degetul spre mine! Iar, iar, iar!

...Iar după ce am mințit în fel și-n chip, după ce mi-am pierdut toți prietenii, dezamăgit părinții și mi-am pătat viitorul, am hotărât să schimb placa.
Am dat de filmul The Secret și legea atracției. Nici nu știu cum a ajuns filmul respectiv în mâinile mele, sincer, dar mi-a schimbat întregul mod de gândire; m-a ajutat să gândesc pozitiv; în sfârșit, în favoarea mea. 

Punând de-o parte tot mumbo-jumbo-ul din spatele filmului/cărții/mișcării The Secret, m-a făcut să realizez că mi se întâmplă ceea ce mi se întâmplă pentru că pur și simplu le caut cu lumânarea. Nu-i așa? Adică știi și tu; de ce ți-e frică nu scapi! Ei bine în fiecare dimineață îmi imaginam suferința zilei, detaliu cu detaliu. Doar din liceu, după film, mi-am propus să visez zile calme, zile cu colegi care mă îndrăgesc; cu profesori care mă respectă, oameni care mă vor aproape de ei ... Și ghici ce s-a întâmplat? 
Exact ceea ce mi-am dorit. 

Știi, atitudinea asta, masa la care stai tu în acest moment, e precum o oglindă a gândurilor tale. Ea arată celui din fața ta sau celor din jurul tău, cele mai populare gânduri ale tale, fie pozitive sau negative. Nu contează!  Și îți aduce ceea ce-i poruncești să-ți aducă. 

Negativul atrage negativul așa cum pozitivul atrage pozitivul. Zic eu. 

Așa că, în fiecare dimineață mi-am spus în gând că va fi o zi frumoasă. O zi norocoasă, una prietenoasă, în care mă voi înțelege bine cu toată lumea. Ba chiar mi-am scris într-un caiet duzine de gânduri bune ... Că sunt curajos, că reușesc să fac asta și asta, că am să fac aia și aia ... Și așa mai departe. Practic, toate gândurile mele rele le-m întors pe dos.
Și toate, cu timpul, s-au întors în favoarea mea. 

Al doilea pas, respectiv picior de masă, este să spui DA provocărilor

S-a dorit un șef al clasei; am devenit șeful clasei. S-a căutat consilier al elevilor; am deveni consilierul lor. Au vrut un președinte al școlii; nicio problemă, am devenit unul. Voluntariat în diverse proiecte? Să-i dăm bice! Am spus DA chiar dacă habar n-aveam ce trebuia să fac. Am spus pur și simplu da! Și uite așa am învățat o grămadă de lucruri, mi-am făcut o grămadă de prieteni, și poate cel mai important, mi-am recăpătat încrederea în sine. 

Poate că m-am trezit cu un atac de panică într-o noapte, undeva în sudul Italiei; într-o cameră cu 5-6 voluntari străini din mai toate colțurile Europei. Da; dar am strâns pătura aia și mi-am spus până am adormit că totul va fi bine. Și totul a fost bine! 
Acela a fost primul și singurul atac de panică pe care l-am trăit.   

Am gândit pozitiv. Mi-am repetat în gând și mi-am tot repetat - ca o mantră! - că totul este bine. Că sunt norocos, că sunt fericit și sănătos. Și așa și a fost. Și așa și este. 

Uite așa, mai târziu, că povestea DA-ului-la-provocări continuă, am devenit și liderul unei organizații non-guvernamentale. Am avut peste 40 de voluntari sub aripă și am organizat o sumedenie de ședințe și evenimente de tot felul. Am învățat cum să coordonez și să scriu proiecte. Și poate cel mai important, am învățat cum să-mi pun ideile în aplicare. Să le aduc la realitate! 

Al treilea pas/picior ar fi să te accepți așa cum ești.

 Da, eram ușor grăsuț, mă îmbrăcam cam aiurea, aveam acnee, am dinții strâmbi, gesticulez (poate) mult ... Toate astea mă făceau să mă judec eu pe mine înainte de a-i da altuia *oportunitate* de-a mă judeca. "Nu, nu. Nu-mi zi că-s cam prostuț ... Lasă, că știu eu că-s tembel rău, adică na!" 
Am fost propriul meu nătăfleț (bully). Am ajuns să arăt cu degetul spre mine și să-mi bat joc de corpul meu; până mi-am dat seama că aceste lucruri nu fac decât să mă supere. 
Am ajuns la concluzia că unele trec și altele rămân.

Asta este. Important e să facem ce putem pentru a ajunge la un parteneriat dintre ceea ce ne dorim, ceea ce avem și ceea ce e posibil. Așa a apărut alergatul în viața mea!

Un singur corp am! E templul meu și e responsabilitatea mea. Îl accept! Asta pentru că, o altă zicală foarte bună, nemulțumitului i se ia darul! Și e bine să concluzionăm treaba asta cât mai repede; că viața este un dar mare și frumos. Și e păcat să nu o trăim așa cum se cuvine! 
 

Al patrulea pas, respectiv picior al mesei, este să te iubești. Așa cum ești. 
Am ajuns la concluzia că nu poți iubi pe cineva dacă nu te iubești mai întâi pe tine. Și cum să nu te iubești când corpul tău face tot ceea ce-i spui?
Nicio relația în lumea asta nu e mai profitabilă decât relația cu corpul tău; cu limitele și limbajul acestuia. 

M-am pus pe locul întâi. O dată ce m-am acceptat, o dată ce am eliminat luptele inutile cu mine însumi, am format o apreciere, o iubire față de mine. O relație de toată frumusețea. 
A început să-mi pese de ceea ce mănânc și beau; de condiția fizică și de felul cum mă îmbrac. 
Și de aici, dragule cititor, am ajuns la pace interioară. S-au încheiat chichițele interne și mi-a înflorit adevărata atitudine. A apărut acel EU pe care-l tot visam în oglindă

Gândește pozitiv,  spune DA provocărilor, acceptă-te și iubește-te așa cum ești. Acestea sunt pilonii de susținere a-i atitudinii tale. (împărtășește asta!)

Și totuși ce vreau eu ca tu să extragi de aici?

Așa cum ești ceea ce mănânci, așa ești și ceea ce gândești.
Realitatea ta este rezultatul filtrelor pe care le folosești. Acestea îți influențează felul în care vezi și auzi. Iar o dată ce vei elimina gândurile negative și vei da spațiu numai celor pozitive, totul se va schimba! Așa cum vei spune DA lucrurilor și orizonturile vieții ți se vor mării. Iar când te vei accepta, atunci vei vedea cu adevărat darul vieții, atunci vei începe să iubești. Și o dată ce vei începe să TE iubești, lumea îți va fi la picioare. 

Și nu-i greu, să știi. Trebuie doar să vrei. Toți avem asta în noi! Nimeni nu s-a născut fără masa asta. Trebuie doar să o scoți din beci și să o asamblezi ca pe un mobilier studențesc. Necesită doar un gram de efort; o mică schimbare a gândirii. Atâta tot!

Începe cu primul pas chiar astăzi. Chiar acum!