Cât de greu poate fi? #ziua4

Cum mama naibii am ajuns până aici? Stau și mă gândesc; cândva eram un biet elev vai și amar de capul meu. Profesorii nici nu vroiau să mă vadă. Nici nu cred că mă cunoșteau din cap! Eram un chiulangiu, un mincinos, un timid aiurit și total antipatic... Imaginează-ți! 

Cum de s-a ajuns să termin un liceu ca fiind printre cei mai buni, să termin o facultate, la fel, printre cei mai buni, să studiez în străinătate, să văd o bună parte din Europa, să mă ocup de afacerea unui străin și să organizez evenimente cu scopul de a dezvolta comunitățile locale? Nu știu. Cred că niciun profesor din gimnaziu n-ar fi pariat pe mine ca devenind ceva. Și crede-mă când sunt zile când mă treb - oare ce am făcut? Oare care a fost pașii și cum aș putea să le reproduc? Să le împărtășesc întregii lumi?

Vorbisem cu dentistul meu zilele trecute. E o persoană absolut extraordinară, pasionată de dezvoltare personală, de spiritualitate și chestii foarte interesante, ciudățenii de care nu prea auzi. Are un mare apetit pentru felul în care gândește omul, procesul gândirii și cum controlează ea succesul în viața de zi cu zi.

Imaginează-ți experiența mea "stomatologică", ca să zic așa, că devine o sesiune de filozofie fără bariere. Da. Mă întreabă fel și fel de minunii! Iar una dintre acele minuni m-a dus spre scrierea acestui articol. Și anume - Cât de greu poate fi să faci o schimbare și ce anume te oprește?

Zicea ea că omul nu poate funcționa fără un scop anume. Cu toții avem un scop. Chiar și cei care spun că n-au. Acela e scopul chiar acolo. Scopul de a nu avea nimic, de a nu face nimic, de aștepta ceva sau pe cineva. Acela e scopul! 

Nimic din corpul nostru nu funcționează fără un scop; fiecare celulă în parte își are rolul său. 

Și revin la acel ceva care m-a trezit din visul meu auto-distructiv. Setarea unui scop. Mi-am dorit să le arăt părinților mei, asta după ce am picat acel mirific examen de capacitate, că pot face orice. Că mă descurc și că nu sunt doar un consumator de resurseȘi asta a fost click-ul; hrana ambiției mele. Și am prins high-ul, atenția oamenilor din jurul meu, faptul că s-au bucurat de mine, că mi-au dat importanță și nu am vrut să-i dezamăgesc. Lucru ce m-a făcut car torța cât mai depate. Și-n continuare funcționez astfel. Însă nu ca să-ți arăt ție că pot, sau părinților mei, familiei mele. Nu, nicidecum. Mie! Vreau să-mi arăt mie că pot, că pot mai multe și că-mi înving limitele.

Cred că cel mai tare lucru e când începi să concurezi cu tine însuți, când părerea ta despre tine contează mai mult decât părerea altora despre tine.  

Dar vezi tu, gimnaziul a fost cum a fost pentru mine datorită lipsei de încredere. Datorită faptului că nu m-am încadrat într-un anume grup. Eram diferit, de necitit, prin urmare o specie necunoscută, o chestie de pus la colț, cât mai departe de civilizație. Atât de colegi cât și de profesori. Însă nu zic lucrurile acestea cu-n amar în gură. Din contră! Apreciez că am avut acei patru ani de nimic. Pentru că nimicul acela m-a ajutat să mă descopăr, să iau foc și prind atitudine ce azi mă înconjoară. 

School is bitch sometimes. Eu am fost un caz fericit însă bullying-ul e un lucru rău ce marchează vieți, ce sfâșie caractere și suferi poate și până la sfârșitul vieții.

Dar o dată ce prinzi atitudine, o dată ce ai încredere în tine, nimic nu te mai oprește! 

Vezi tu, e important să ai încredere în tine și să te accepți așa cum ești. Să fi sincer cu tine, știi? Căci de aici pornești o fundație. Și numai din pace îți poți creea templul. Zic eu. 

Iar o dată ce ai un scop, un țel acolo bine definit, pe care efectiv îl simți vibrând în interior - Domnule, eu vreau să fac aia! Eu vreau să merg acolo! - și lucrezi pe încrederea aia în sine, și te vezi puternic și conștientizezi faptul că tu chiar poți face orice... Serios acum, cât de greu poate fi?

Uită-te la mine. Săptămâna asta, fără doar și poate, am hotărât să mă trezesc cu o jumătate de oră mai repede ca de obicei doar ca să-i alerg înainte de muncă? Așa cum tot săptămâna asta am decis să merg cu bicicleta la lucru. Așa cum de câteva luni bune am hotărât să nu mai consum dulce decât în weekend. Să nu mai mănânc porc, pâine și să nu mai beau sucuri absolut deloc. Să nu mai cheltui bani aiurea pe haine și să economisesc pentru noi experiențe, pentru aventuri și excursi. Să citesc minim douăzeci de minute pe zi ... Deci cât de greu poate fi să începi, să vrei și să faci!? Totul depinde de templu tău, de echilbrul din interiorul tău. Dacă acolo-i pace și bine, oriunde-i pace și bine.

Nu uita. Fundația constă în a avea încredere în tine, în a fi sincer cu tine însuți și cel mai important, de a nu lupta cu tine însuți, de a te accepta așa cum ești. Știi foarte bine că poți face absolut orice îți propui. Cu pași mărunți desigur. Vorba aia, nici lumea n-a fost creată într-o zi! 

Hai. Bagă mare. Prinde viața de coadă și fă tot ce-ți propui. O dată trăim și tu știi asta. Nimeni nu va trăi viața ta. So make it count. Și nu există momentul oportun. Șterge gândul acela. Nu există mai târziu așa cum nu există poate. Faci acum sau nu faci deloc. Depinde numai și numai de tine.