Arta fericirii sau rețeta unei vieți extraordinare

Cu toții ne dorim să fim fericiți nu-i așa? Cred că asta-i cea mai de bază aspirație a omului; de a fi fericit. 
Și o vânăm în disperare. O căutăm sub toate pietrele și printre toate tufele.
Mă întreb, așa, eu, un puștan de douăzeci și ceva de ani, fericirea asta chiar se caută? Nu mai de grabă se fabrică? 

Ei bine, zilele trecute, în timp ce pedalam voios spre lucru, ascultasem un podcast legat de fericire (Science Vs. Happiness) unde fătuca asta cu o voce tare faină, în cele zece și un pic minute, poate mai mult, prezenta tot felul de experimente și date ștințifice. 
Nu am să intru în amănunte. Dacă ai un pic de timp, chiar îți recomand să asculți podcastul. E drăguț și merită. 

Uite o chestie foarte faină: sunt câțiva specialiști care susțin că fericirea noastră, sau cât de fericit poate fi fiecare, e oarecum setată în ADN-ul nostru și că nivelul maxim de fericire îl descoperim la o vârstă destul de fragedă; în copilărie. 

Ce zici de chestia asta?
Cam rupe grija căutării fericirii știind că fericirea ta nu numa că ți-ai găsit-o de ceva vreme dar ai și descoperit-o în toată feblețea ei, eh!?
Da, așa zic cercetătorii, numai că, crescând și asimilând informații, punem sârmă ghimbată în jurul fericirii. De la simpla grijă - "dar mâine oare am să mă distrez la fel de bine ca și astăzi?" - la grijile - "mâine am ce mânca? Mi-am plătit facturile? Ratele? Mai am chiloți și șosete curate? Deodorant? Oare m-am spălat pe dinți azi dimineață?" - se multiplică. Devin mai grele decât greutatea corporală în sine. 

Și totuși, oare fericirea asta să fie chiar definită de o genă, două? Și unii pot fi mai fericiți ca alții? By default?!
Vezi tu, o altă chestie interesantă. Cică unii oameni pot fi mai puțin fericiți sau cu mult mai fericiți decât tine. Așa, pur și simplu. Pentru că GENE! 

Așa că, data viitoare când ai să mă tragi de mânecă pentru a mă întreba - "Vai Norbert, dar nu te obosești să tot zâmbești atâta? Dar ce te face să fi mai mereu așa de fericit?!" - Ei bine, am să-ți răspund prietenește - Gene, amice! - urmat de un wink, desigur. 

Bun. Dar grijile astea care ne îndepărtează de fericire o dată cu intrarea în pubertate, în societate și obligațiile ei; cum am putea să le definim altfel? Cum am putea să le mânuim cumva?

Ei bine, omuleții inteligenți spun că așa zisele griji sunt generate, în mare, de doi factori. Adică fericirea poate fi dezlănțuită numai dacă soluționăm problemele acestora. 1. Credința și simțul ei al realizării și al apartenenței, respectiv 2. Oportunitățile, adică libertatea de a alege, posibilitățile în viață, opțiunile ... Banii! 

Ce zici până aici? Le dăm dreptate sau ba? 

Măi, analizându-mă pe mine, sincer să fiu, le cam dau dreptate. Într-adevăr credințele mele mă fac de multe ori să fiu nefericit. Mă sâcâie conștiința de fiecare dată când fac ceva rău.
Cred! Cred că trebuie să alerg minim de 3 ori pe săptămână, cred că nu-i bine să mănânc dulce în timpul săptămânii, cred că nu-i bine să mănânc pâine sau chiar nimic după orele 19.
Și dacă încalc aceste credințe; mă supăr pe mine. Mă supăr și mă enervez de nu mai am chef de nimic! 
La fel și cu oportunitățile. Ce faci dacă toți prietenii tăi merg într-o vacanță pe o insulă vulcanică din sudul Africii și tu nu poți să mergi pentru că nu mai ai zile de concediu sau bani?
Îți spun eu ce faci. Plângi în pernă până te îneci în propriile lacrimi! 

Și atunci stau și mă gândesc; chiar contează dacă avem această limitare a fericire?
Și așa nu știu, nu simt și nu cred că pot să compar fericirea lui George Fericitu' cu a mea. Că n-avem aceași credințe, n-am crescut în același împrejurimi, n-am avut aceleași trăiri și nici n-avem aceleași oportunități. 

"Bun Norbert; și ce facem atunci!? Cum naiba să mai trăiesc acum știind că am fericirea încojurată de sârmă ghimbată?" 

Eu tind să cred că disciplina ne dezleagă de orice. Pentru că disciplina presupune mai întâi o analiză personală. O autopsie! 
Faci frumos un "Y" în minte și te întrebi DE CE cu fiecare gând! 
De ce crezi în asta? De ce naiba faci asta? De ce-ți place chestia asta, de ăla sau de aia? 
De ce? De ce? De ce?
Iar după ce aduni un sac de pentru-că-uri urmează să te documentezi, să cauți optimizări. Ca orice soft. Îți rezolvi bug-urile! 
Și, recomandarea mea este să renunți la complicații. Să simplifici ... Din nou, ca orice soft! Până când vei realiza că ai fost nefericit pentru că așa ai vrut tu. Nicidecum pentru că te-a facăt ceva sau cineva! 

Deci când vei conștientiza că toate vorbele, întâmplările din viața ta, cu ale sale urcușuri și coborâșuri, sunt ceea ce sunt; sunt așa cum sunt și gata. Pur și simplu, gata! Vei fi cu adevărat eliberat și fericit.

Hai că acum chiar că suntem ca și două capre-n ceață!

Motivul pentru care ne afectează un lucru sau un om este pentru că așa vrem noi. Pentru că avem anumite așteptări, o anumită credință - că așa considerăm noi că ar trebui să fie. Noi și filtrele noastre. Cele pe care le-am adoptat de mici copii. Pentru că așa am crezut că-i bine și frumos, nemaicântărind au fost OK sau ba.

Vorba aia; unii dau cu pietre în femei pentru că așa li s-a spus că trebuie să facă anumite cerințe sunt îndeplinite. Făcânt acest lucru le aduce împlinire, deci bucurie.
Nenorociții... Vezi, în filtrul meu, îi văd niște degenerați ce mă fac să mă simt nefericiți. But it's on me! E filtrul meu.  

Înțelegi ce vreau să zic? 

Hai să mergem mai departe.
Dacă ai citit câteva articole de dezvoltare personală, cărți sau dacă ai vorbit cu cineva zăpăcit de nebunia asta, mai mult ca sigur ai citit sau auzit într-un mod repetat de - Ta-ta-taa! -- ECHILIBRU. 

Și ce pana mă-sii presupune acest echilibru mirific pe înțelesul tuturor?!

Ei bine, voi alege trei chestii mari - cele mai generale! - care duc spre echilibru:
Banii (oportunități; libertate), pasiunea (descoperire personală, plăcere și excelență) și contribuția (credința și simțul apartenenței).
Le dobândești pe alea - bani, pasiune și contribuție - și poți spune că trăiești o viață remarcabilă!

"Dar stai puțin Norbert, cum arată un astfel de om? Cum se manifestă?" E foarte simplu. Este un om proactiv. Un om ce trăiește și se bucură de moment. Un om ce învață mai mereu, ce caută să se depășească pe sine însuși, să se îmbunătățească exact așa cum o fac și celulele noastre din secundă-n secundă, și cel mai important, să ajute.
Cum vei găsi în majoritate cărților de dezvoltare personală, e un om ce-ți aduce valoare oriunde pășește, un om ce nu se gândește doar la el ci ajută, contribuie la comunitatea în care trăiește, și nu în ultimul rând, un om ce trăiește viața cu un țel; cu o semnificație.

Și totuși ce vreau ca tu să extragi de aici? 

Nu căuta fericirea în alții când ea se află în interiorul tău. Faptul că nu ești fericit în prezent este pentru că așa vrei tu.
Nu-ți mai trăi viața după felul cum suflă vântul. Chestia aia "go with the flow" este un sfat ieftin și prost.

Oprește-te un pic și realizează că tot ceea ce ai nevoie ai deja. Trebuie doar să le pui în aplicare.

De asemenea, învață să spui NU*.
Bucură-te că știi ce nu-ți place; ce-ți produce greață - pe românește spuse! - spune pur și simplu nu. Însă mare atenție! Este o linie tare discretă în a spune NU unui lucru din pură lene sau frică sau pentru că efectiv nu-ți place.

Un om proactiv este mereu cu-n picior în afara zonei de confort. Acesta caută să învețe noi lucruri și să se descopere în continuare.  

Arta fericirii sau rețeta unei vieți extraordinare?! Crede-mă, te-aș învăța dacă aș știi o formuă exactă și benefică tuturor. Dar, din fericire, toți suntem diferiți. Asta pentru că Cineva, undeva, a ales ca fiecare dintre noi să aibe propria sa călătorie a cunoașterii. 

Începe călătoria. Doar ea contează.
Nicidecum destinația!