Misiunea mea

"Misiunea mea" cică. Titlul acesta apare în majoritatea agendelor mâzgâlite de mine în ultimii doi ani și un pic. MISIUNEA! 
 Nu-mi vine să cred că în sfârșit am reușit să-i dau un sens. Un body. 
Apare de mai multe ori și numele de "Gabriela" în acele agende. Cine Dumnezeu o fi Gabriela? 
În fine, știu de ce am reușit să dau conținut acestui titlu. Sunt pregătit. Sunt în sfârșit pregătit! 

Mi-a fost frică, să știi. 
Mi-a fost frică să dau vlagă acestui cap de articol până în acest moment; chit că gândurile mele m-au tot bătut la cap. Dar uite, așa e cu tinerețea asta. Ți-e teamă să bați un cui. Nu că am bătut un cui propriu-zis vreodată. Dar nu despre asta este vorba, hai să ne înțelegem! Mă refer la acel cui care-ți rămâne o viață. La rădăcini permanente.  La drumul de la care să nu te poți întoarce... Niciodată! (tunete și fulgere în fundal) 

Ți-am tot spus că nu-mi plac rădăcinile. Cel mai probabil e și motivul pentru care manscaping-ul e mai ceva ca o mantră pentru mine. 
În adâncul meu mă înspăimântă și acum. Nu părul de pe mine. Rădăcinile. Permanentizarea! Precum o arsură zdravănă peste cur. Pe românește spus. 

Știi, am vrut să mă abat de la legea universală - copac, casă, copii. Am vrut să fiu pur și simplu o viețuitoare liberă și pricepută în toate, și zburătoate-n toate direcțiile dus-întors. Asta vroiam ca lumea să vadă în mine. Că sunt un tânăr călător. Veșnicul tânăr călător ce te vizitează, îți aruncă un sfat și pleacă mai departe, aduce câte-o schimbare-cheie. Știi tu, un aducător de Eureka!
Hehe, Gabriela! 

Mi-a fost frică. De fapt nu am știu ce vreau cu adevărat. Nu am știu cine sunt și nu am știut dacă ceea ce aleg va fi cu adevărat ceea ce doresc să fac, ceea ce-mi doresc să fiu. Și culmea! Sunt un fan al RPG-urilor. Întotdeauna mi-a fost ușor să-mi aleg rasa, clasa și să stick with it până la capăt. Însă nu și cu viața. Probabil pentru că lipsește opțiunea aia de RESET sau de NEW GAME. Sau chiar și CHEAT CODES. Că doar cunoscătorii știu ce zic! 

Am mers pe baza "go with the flow". Mi-am lăsat aripile să mă conducă acolo unde a suflat vântul. Așa cum am considerat că a știi multe înseamnă a fi bun în multe. Însă, desigur, cu cât mă încărcam cu mai multe cu atât - ai ghicit - realizam că de fapt nu știu mare lucru și că nici n-am timpul necesar pentru a mă pregăti în toate! Așa cum nici șaormaul nu-l comand cu de toate!
Vezi, de acolo mi-a venit ideea. Dacă șaormaul meu nu-l mănânc cu de toate atunci nici viața mea nu le poate acapara pe toate. Case closed. 

Și atunci, ce rost are dacă nu le poți avea pe toate? Adică înțeleg că viața e o călătorie și nu o destinație însă nu intenționez să mor în timpul călătoriei. Înțelegi? 
Adică prefer să fiu liniștit și relaxat la capătul unei destinații. Unei singure destinații. 
Mai bine să-mi aștept moartea știind că am călătorit și am făcut ce mi-am dorit și am atins o culme pe care poate n-au atins-o alții decât să mor încercând să ajung acolo, undeva. Undeva unde nu voi ajunge niciodată. Pentru că acel undeva nu o pot identifica...

"Norbert, uhm, care-i treaba de fapt?"
Răbdare.

Ei bine, uite: am ajuns în al doilea punct al maturității. 
Primul a fost cel în care am realizat că trebui să dau drumul prietenilor copilăriei mele și să-mi petrec timpul numai cu cei care contează cu adevărat pentru mine (cei care mă încurajează, care cred în mine și sunt mai buni ca mine) iar cel de-al doilea punct al maturității, cel de acum, cel în care renunț, elimin, tai din activități, chestii, impresii și lecții în general adunate de-a lungul vieții.

Nu. Nu am de gând să renunț la acest blog. Scoate-ți capul din pernă și șterge-ți lacrimile. Gabriela!!!

De fapt, iată de unde a pornit totul: vorbisem zilele trecute cu o cunoștință de-a mea privind drumului în viață și activitățile în general pe care le desfășurăm în viața de zi cu zi (a fost o discuție de tip "sub centură" în care amândoi poate ne-ar fi plăcut să nu ne fi văzut în acea zi. I mean, egos were smashed). I-am spus individului respectiv că suntem ceea ce facem, că rezultatul activităților noastre reprezintă identitatea noastră. A fost un răspuns la îndemâna minții; inspirat dintr-un podcast recent descoperit - Stories from the Influencer. Desigur, greutatea răspunsului m-a lovit și pe mine în momentul în care am spus-o acesteia (cu atâta mândrie!).  
Amândoi am plecat pe gânduri acasă. Mă rog, bănuiesc. Cel puțin eu am plecat cu gânduri acasă. Dumnezeu știe cu ce sau cu cine a plecat persoana acasă. Poate nici n-a ajuns acasă. Poate a murit. Hmm... În fine. 
M-am uitat în spate. Nu, nu în spatele meu (blugii nu o avantajau) ci în spatele activităților pe care le fac; a blogului, a evenimentelor, a activităților sportive, a călătoriilor, a prietenilor din jurul meu, a cheltuielilor din ultima perioadă, a ultimelor cărți și articole citite, articole și planuri scrise. Ce să zic? Normal! Global sunt mulțumit. Ba sunt al naibii de mulțumit! Și totuși ... Totuși ceva îmi lipsește.

Nu. Nu tu, Gabriela. Nu tu.  

"Sunt doi pași mari ai maturității, zic eu. Cel în care-ți faci curățenie în agenda de prieteni și cel în care-ți faci curățenie în agenda de activități."

Am sesizat că prin vastitatea lucrurilor pe care le făceam, toate mă duceau undeva. Nicăieri. 
Mă aflu pe drumului unui tânăr de douăzeci și ceva de ani care n-a decis EXACT ce vrea cu viața lui; deci pe ce cotitură s-o ia. Phaw! Am scris-o și pe asta! Adică un tânăr care încă visează la o viață în care le poate face pe toate. Superman. Nemuritorul. Dumnezeu pe pământ. 

Uhm, alo? (Hello from the other side!!!) Norbert? Ești acolo? Da tu. Ești un muritorule. Vei face 30 de ani peste câteva decenii... Adică na, grăsimea și chelia îți vor bate cât de curând la ușă. Dacă știi ce zic. 

Ei bine (analizându-mă în oglindă, numărându-mi posibilele riduri - oh, ce aluniță interesantă ... Oare o fi cancer!? Ugh :O), nu se mai poate. Nu mai pot merge pe acest drum. Da, e frumos și plin de culori, precum tatuajele mele super sexy, însă nu mai pot alerga după toate tramvaiele și toate becurile astea urbane. (moment de iluminare) A venit momentul să-mi las rădăcinile să crească aici și acum; în acest pământ fertil. Cât mai e fertil.
Hmm, mă întreb dacă ultima propoziție duce către sex...
Rămâne să decizi tu asta.
Duce? Fertil.  

A venit mometul să las restul la restul. Gata. așa fac.
Oh! Ce moment simbolic, nu-i așa!? 

Ugh, și ce iritant că m-am apucat de o nouă facultate, și mai ales cea de psihologie! Adică mă ajută să descopăr chestii despre mine care poate preferam să nu le aflu niciodată. Adică uneori e bine să rămâi inconștient. 
Și știi ce-mi pare și mai iritant? Deși mi-am spus că nu am să mai activez în domeniu (ce glumă bună)! Ei bine, n-am mai aprofundat în IT. Am lăsat cunoștințele alea să șadă în favoarea altora poate mai puțin palpabile, mai puțin utile dezvoltării mele în general. 

Un mentor de-al meu va râde de mine (te și văd!) în acest moment. Adevărul este că life-coaching-ul nu mă prea interesează. Da, OK, te ajuta să te descoperi, să planifici una alta și să-ți atingi obiectivele setate. Pot să fiu persoana aceea însă, sincer, n-aș face-o pentru bani. 
Așa cum nu mă văd speaker motivațional. 
Majoritatea sunt niște prefăcuți ce nu le pasă de succesul tău ci de banii greu munciți din buzunarul tău.
Hai că un scriitor în ale dezvoltării personale mai merge. Cu siguranță la un moment dat voi născoci un e-book despre planning cu cap sau obiceiuri matinale ... Chestii pe care le-au scris și le scriu majoritatea liderilor care vor să-și ușureze treaba privind coaching-ul coechipierilor lor. Așa cum aș mai putea scrie every-now-and-then despre diete sănătoase testate pe propria piele sau despre stilul de viață pentru adulții brand new. Adică, pentru a-i mobiliza, a-i orienta spre un teren fertil; un bun început ... Chestii de astea! 
Drăguț dar totuși nu e ceea ce vreau. Nu face parte din lista plăcerilor mele în viață. Plus nu sunt în măsură să-i spun Gabrielei (Cine-i Gabriela?) ce e bun sau rău dacă ea nu e în măsură să le testeze, să le pună la îndoială.
Tot ceea ce scriu, scriu degeaba dacă mândra nu le testează. 

Totul trebuie testat. Punct.

Uite de asta n-am mai scris nimic în ultima vreme. Mi-am luat un așa zis concediu de la scris. Iar acum revin cu mândria asta de text și-ți spun că mă despart de ideea de self-help. 
Aici nu mai vedem pentru self-help, aici ne vedem pentru că-ți place ceea ce se scrie despre viață și cu ce și cu cine se mai prostește omul în lume.      

N-am nici un interes să vând nu știu ce legi ale leadership-ului, secretele unui organizator timid sau sfaturile unui networker ciudat - tânăr călător și mâncător de covrigi. Mi se par plicticoase. Ție nu? Și domnule; prea multe bătăi de cap! Adică, e atât de simplu! Succesul e definit de tine. 
Tu știi ce-i aia "succes". 
Fie că știi să deschizi o pungă de pufuleți sau să conduci o mașină până la cel mai apropiat Starbucks (Hello from the other side!!!) fără s-o lovești. Sunt succese. Important e să să-ți setezi treaba aia ca pe un obiectiv măreț, după care s-o spargi în task-uri mărunte și să le îndeplinești step-by-step până ajungi la acea cafea venti cu mulți îndulcitori și sirop de gingerbread. 
Ce altceva aș putea să-ți mai scriu când totul e atât de clar? Lenea n-am cum s-o scutur din om.

Știi, scriind chestii motivaționale gen -felul cum am reușit să desfac punga aia de pufuleți sau să cer cafea aia atinsă de Dumnezeu, ultra-scumpă și dulce de-ți dă fiori - ai de mă-sa!!! - nu ajută pe nimeni să se ridice de pe canapea, să ardă calorii sau să devină the-next-big-thing. Well... Nearzând, tot ajungi BIG într-un fel sau altul. Dacă știi ce zic. 

"Cheile succesului: Disciplina și obiceiurile de zi cu zi."

Deci conștientizăm ceea ce ne duce mai aproape de ceea ce ne dorim și ceea ce nu ne dorim. Înlocuim cele care ne aproprie de cele ce nu ne dorim cu altele ce ne dorim și viața nu va mai depinde decât de timpul și de locul potrivit. Asta pentru că Universului îi place să dea cu zarul. E un gambler, asta e ! 

Nu cred că te poate învăța cineva mai mult de atât!
 
Și atunci de ce să reinventez roata și să scriu vrute și nevrute când oricum este deja conținut căcălău pentru a te transforma într-o ființă umană corporatistă lipsită de personalitate și suflet? Eu nu vreau asta. Eu nu vreau să-ți arunc pe o hârite cele «7 lucruri de făcut pentru a fi ca un "ăla!"». N-are nici un sens să fii un "ăla". Poate nu-i cu nimic mai special decât tine. Poate chiar din contră! Aflăm că are mai multe defecte decât amândoi la un loc, e cu mult mai aiurit și, și poate că noi avem o viață cu mult mai interesantă decât a lui "ăla", fiind situați într-un grup de prieteni de zeci de ori mai cool decât al lui; atâta tot că suntem un pic ignoranți și nu ne dăm seama. Nu ne cunoaștem suficient de bine. Asta pentru că suntem niște bastarzi încuiați care n-au experimentat destule. Lucru care trebuie să facem. 

Atâta trebuie să știm.

Deci, unica metodă de a crește în continuare - acel pas al doilea al maturității - este de a renunța și de a uita de activități, domenii și lecții adunate de-a lungul vieții. 
Din acest moment vreau să subliniez că dezvoltarea personală nu mai face parte din brandul acestui blog. Bine, cu siguranță am să mai împărtășesc chestii descoperite, chestii ce  ajută, chestii testate și chiar utile oricui, însă nu ca și parte principală a identității colțului creativ. 
Nu te amăgi că va fi mult mai bine! Voi reveni la vechile interese ale mele, la acele adânci, atât legate de tehnologie cât și cele de viață as we know it. Știi tu: trenduri de moment, consumerism și dezvoltarea comunităților în domeniul IT. 

Vreau mai multe voci în domeniul mai sus menționat și mai ales locale; voci inteligente prezente pe toate canalele populare ale momentului. 
Vreau să cunosc oameni care își câștigă existența din domenii de te miri care! 
Vreau să fiu înconjurat de oameni care trăiesc vieții demne de promovat, cu misiune faine! 

Misiunea mea. Misiunea mea este să descopăr oameni cu potențial și de a lega acei oameni cu potențial între ei. Ca să putem face copii frumoși între noi. Glumesc. Clar! Pentru a pruduce noi servicii și produse.
Vreau să fiu printre cei ce mută munți și unul dintre cei ce aduc schimbări. Da. Asta vreau eu! Vreau să fiu înconjurat de nebuni, de cei plini de energie talent și ambiție, cu care să putem duce ideile noastre la realitate. Fără limite! 
Vreau ca orașul ăsta minune să fie bine pus pe hartă. Asta pentru că vreau să arătăm lumii că ACOLO UNDE SE VREA se poate, indiferent ce ești sau ce nu ești atâta timp căt există ambiție.  

Prin urmare, nu. Acest blog n-are treabă cu dezvoltarea - mea sau a ta - persoanală. Are treabă cu dezvoltarea noastră, cu viața în sine și cu uneltele care ne pot ajuta pentru a trăi viața aia. Aia pe care ți-o imaginezi tu acum.  

Și ce vreau ca tu să extragi de aici? 

Că este foarte, foarte important să știi ceea ce dorești de la tine. Atunci când vei știi ce vrei cu adevărat, vei știi la ce uși să bați. Ba mai mișto! Vei știi la cine și la ce să renunți! 
Cum faci asta? Ei bine, taie. Fă curățenie în viață. Știi tu, agenda de prieteni și agenda de activități.. Începe cu blogul meu dacă te-a supărat acest articol. E un bun început. Important e să începi. Și cel mai important e să începi chiar acum!