O vacanță de nota 10 (Zece) | Partea 1

Probabil că nu e unul dintre articolele cele mai interesante (deși crede-mă, îi!) și așteptate (deși crede-mă, ar trebui!) de tine dar cu siguranță este printre cele mai așteptate de către părinți și prietenii mei apropiați; care de abia dacă au primit vreo informație privind existența mea în ultimele două săptămâni. Și știi ce le-am spus când am ajuns acasă? Le-am zis "așteptați articolul!" 

Na, cum a fost? -  Cred că asta e cea mai greoaie întrebare pe care o poți primi în ziua în care ajungi acasă; în ziua în care de abia dacă bagajul tău a atins pardoseala camerei. CUM A FOST?! HAI, SPUNE-MI! TE-AI DISTRAT? A FOST FAIN? ... Și tu cum respunzi? Fiind aiurit, stors de energie și oarecum trist că totul s-a terminat dar totuși fericit că ești acasă ... Cum le răspunzi? FAIN... A FOST SUPER FAIN ... Urmând un zâmbet strâmb, o privire spre cel mai apropiat geam și o tăcere de zici că încerci să te ascunzi în propria grăsime viscerală. 

Și că tot suntem în perioada grii, parcă melancolică, a back-to-school-ului, țin să aranjez minunăția asta sub forma unui extemporal de pe vremea când eram școlar, milioane de ani în urmă. Așa, pentru că a fost, chiar a fost o vacanță de nota 10. O vacanță ceva mai altfel decât cele avute până acum.

(0,50p) Biblic, încrede-te-n Busul cu Numărul Treizeci și Șapte!

Dacă iei trenul de la Timișoara spre Belgrad, după ce treci de vama ce zici că poartă denumirea unei beri bune - Stamora Moravița - respectiv stația minune unde mai mereu vezi doi câini lipiți în ale amorului - Vrsac - vei ajunge, cu mult după apusul soarelui, în fainul Belgrad.
Mă rog, într-o gară prăpădită din periferia orașului (stimate Arădean, imaginează-ți stația din Aradul Nou. Exact. What the F!ck!?), departe de centru, de Starbucks, internet și oameni care știu un strop de limbi străine.

Și atunci ce faci? Îți spun eu ce faci! Ieși din gară, după care, în dreapta ta vei vedea o stație de autobuze, unde vei aștepta magicul-mirificul-și-mult-iubitul bus cu numărul 37. Acela te va duce EXACT acolo unde dorești. La limitele centrului, în centrul-centrului, în apropierea de gara mare și totuși în centru. Peste tot și în siguranța și în brațele centrului capitalei sârbești. 37. Treizeci și șapte îți spun! 

Oh! Și nu-ți face griji cu biletele de bus și alte cele; Sârbii nu dau doi bani pe tine! Sursele stradale (o studentă, o posibilă prostituată semi-masculină și un voluntar spaniol spun că n-au luat în viața lor bilete de autobuz sau pentru orice alt mijloc de transport - nici nu știu de unde se pot achiziționa astfel de minuni! - și că n-au pățit niciodată nimic!) spun că turiștii pot circula gratuit cu majoritatea metodelor de transport public. Așa că... Trăiască Sârbii! 

(2.50p) Nu poți numi "o călătorie cu trenul" dacă nu te ia cu tremuriciul!

Momentul acela când te trezești într-o stație din Macedonia. Mă rog, n-ai niciun interes de a te trezi acolo. Decât dacă ești trezit de cineva. De un Naș, mai exact. Unul care într-un mod flegmatic îți spune să te dai jos urgent. "ACUMA! Dă-te jos din tren. REPEDE!" Fără explicații, scuze; nimic. Și OK, OK,  mă dau jos. Și ce crezi că văd în stânga mea - de zici că se filma câteva cadre pentru noul sezon The Walking Dead - mii de oameni, stând ca sardinele și înconjurați de omuleți serioși și pistolați cu tot felul. 
Atunci, dragul meu cititor, atunci să mă vezi ... De zici că dintr-o dată am băut un Venti cu 3-4 shot-uri de expresso! 

Tremuriciul. Transpirațiile reci...
Mii de oameni! Valuri de ei; de toate vârstele și înălțimile, orbiți de soare și de blițurile duzinelor de fotografi.

Și uite așa am făcut cunoștință cu refugiații! 

Nașul, nătăflețul în cămașa sa ușor gălbuie, n-a făcut decât să ne conducă spre marginea unui drum. Atât. După care, nițel transpirat, iritat și parcă nervos, ne-a ordonat, sub același ton flegmatic (de zici că am fost niște prizonieri murdari evadați) să rămânem aici. STAY HERE! - arătând cu degetul în jos. Și, spre nesimțirea lui, dispare. Nașul pur și simplu dispare într-una dintre clădirile din apropiere (o fi una dintre satele acelea; știi tu. Cordonate de forțe extraterestriale), iar noi, câteva sute de persoane (alte sardine!), stăm ca niște găini la o margine de drum, așteptând să se întâmple ceva. 

Bun, dar ce facem mai departe?! Mă întreb... Eu fiind total nedumerit! Habar n-am avut de refugiați, de război. De viața lor în pericol, bărci pline de oameni... Nimic.
Așa că m-am pus spe întrebat. Așa, prietenește. Deloc paranoic.

Hey omule, care-i treaba?

După câteva plimbări în jurul cârnațului de oameni, aflu că sunt martorul unei chestii super tari! 
Ah! Mă și visam la știri, dând interviuri pentru fel și fel de posturi TV și ziare: Tânărul care s-a văzut la mare în după-masa zilei de astăzi a fost scos - cu forța! - din tren, undeva, nici naiba știe unde, în Macedonia.
Off, ce dramatic! Bietul tânăr! Uitați-vă la el! Atât de cârpit!
Nici cafea n-a băut! Cineva, în numele omeniei, să-i dea o cafă bietului! 

După câteva șcenarii derulând în căpșorul meu apare și un bus în vestita zonă STAY HERE.
Îmi dau seama că este pentru noi doarece: 1 - Se oprește frumos în rândul nostru; În același timp îmi dau seama că ne aflăm într-o stație de autobuz. 2 - Șoferul deschide ușile și zbiară COME! COME! De parcă viețile noastre ar fi în pericol. De parcă am fi într-un câmp deschis de luptă ... De parcă ar lua foc - în orice moment! - totul în jurul nostru!
Și 3 - Busul purta emblema căilor ferate grecești, ca și trenul din spatele meu, dându-mi de înțeles că acest bus mă va duce acolo unde trenul trebuia să mă ducă. Și nu, nicidecum într-o piață de organe și sclavi sexuali. 

Ei bine, nimic din mintea mea, în nebuna sa imaginație, nu s-a adeverit.
A fost un demers cât se poate de plicticos până la Thessalonki. Nici măcar în vamă n-am avut probleme! Chiar speram să avem omuleți ascunși printre bagaje sau oameni la bord fără acte în regulă... O scânteie, ceva... NIMIC. Niciun pericol. Doar turiști obosiți, voluntari și mai obosiți și greci. Greci?! De ce ar veni grecii în Grecia? Atât de plictisitor... 

În fine. Va urma!