Pete de cerneală

Înainte de a citi articolul vreau să ştii că interesul meu nu este să promovez tatuajul. Ele sunt permanente. Dor când le faci! Rişti să te infectezi dacă nu le faci la cine trebuie. Sunt riscuri. Deci NU se merită să le faci de dragul de a le face. Nu sunt pentru toată lumea. Pot deveni urâte în timp. Altele se înverzesc. Apoi rişti să-ţi pară rău. Deci nu. Nu vreau să crezi că sunt cool şi că trebuie să ai şi tu unul. Fii frumos în felul tău şi nu copia pe nimeni niciodată. Fă ceea ce crezi că e benefic şi frumos pentru tine.

Mulţumesc.

Îmi plac tare mult tatuajele şi mi-au plăcut încă de pe vremea când n-aveam nici buletin. La început mi se păreau badass, fiind un băiat mai liniştit, mai timid. Vedeam o forță în ele. Vedeam ceva ce-mi lipsea. Atitudinea de un curajos murdar; de badass. Pielea îmi ardea ori de câte ori zăream pe cineva cu o pată interesantă de culoare.

Aşa că, pe 19 Decembrie 2011 apare primul meu tatuaj.

Studiam în Portugalia şi în aceea dimineaţă de decembrie mi-a venit ideea de a face ceva. Ceva out of the ordinary! Să-mi fac un tatuaj!

Și apare semnul păcii. De ce tocmai un cerculeț și un soi de cruce la mijloc, și nu altceva, te întrebi? Ei bine, hai să începem cu -  de ce îmi plac tatuajele atât de mult? - mai întâi.

3 motive!

x pentru că îmi inspiră curaj și permanență.

Am fost un copil timid, tăcut și mai mereu tachinat de colegi doar pentru că era altfel. Și poate nu crezi dar n-am fost genul popular în școală. Din contră, eram tipul lângă care nu vroiai să stai. Îți pierdeai cool-icitatea și nu mai vorbeam cei tari nici cu tine.

Am fost tachinat și de fete. Erau două fete ceva mai mari decât mine care mă așteptau la intrarea în bloc. Aveau un jocule tare specialț, se numea "bate-l-pe-Norbert-ori-de-câte-ori-greșește-adunarea-și-scăderea". Serios!

Mă ciupeau, mă trăgeau de păr și mă plesneau ori de câte ori greșeam. Îmi era teamă să ies din casă. Ce știa un copil de grădiniță sau de clasa a I-a?. Eram un copil cuminte. M-au învățat că nu-i frumos să lovești pe nimeni. Și nici nu-mi plăcea violența! Chiar nu-mi puteam imagina de nicio culoare să ridic mâna la cineva. Să bat fetele alea până făceau pe ele … Nu, am stat și am încercat să fiu bun la adunare și scădere. Să nu mai greșesc.

x pentru că îmi par sexy!

O dată cu adolescența, pe lângă ideea de badass, tatuajul a devenit un soi de afrodiziac. Eram complet atras de tatuaje. Îmi păreau a fructe interzise, aventuroase. De-a dreptul vulgar și al naibii de sexual!

x pentru că au o poveste în spate.

Am realizat că totuși e mai mult decât o pată de cerneală. Mai mult decât ceva făcut doar pentru că e cool. Trebuie  să fie o poveste în spate. Un motiv pentru care te-ai tatua. Tatuajul e cheia unui cufăr de amintiri. E un semn de încheiere sau deschidere a unui capitol din viață.

Și atunci, de ce mi-am tatuat semnul păcii și de ce am continuat să mă tatuez an de an? Poi hai să povestim!

Primul a fost semnul păcii.

Eram student Erasmus. De capul meu în lume! Iar în dimineața lui 19 Decembrie, pare-mi-se că era o zi de luni, am simțit că trebuie să fac ceva ieșit din comun. Ceva ce să-mi aducă aminte de frumoasa mea experiență acolo. Și am zis 'să fac un tatuaj'. Și ce altceva decât semnul păcii!?

Am fost pregătit să ies din cochilie și să arăt lumii adevărata mea față. Pentru că nu sunt un om normal. N-am fost și nu voi fi niciodată. Dă vina pe părinții mei care m-au lăsat să cresc așa cum mi-am dorit. Niciodată nu mi-au stat în cale. Mi-au comentat ei din când în când una alta dar au văzut că mare lucru nu rezolvă. Plus nu le-am creat probleme. Așa că mi-au dat pace. Și au făcut bine!

Spun că am stat în cochilie o vreme. Purtam măști. Vroiam să fiu normal, să fiu ca și colegii mei, prietenii mei. Vroiam să fiu ușor de înțeles și cât mai ușor de digerat însă nu îmi ieșea. O dată ce ajungeai să mă cunoști mai bine, afla-i că sunt altfel. Error! Tipul ăsta miroase a fals! Și na, și timid și mincinos... N-a prins bine.

Au fost vise, dorințe și nevoi care au stat ascunse sub ziare. Până am ajuns la concluzia că trăiesc pentru mine și nu pentru oamenii din jurul meu.

(Preluate din jurnal)

Până la urmă nu mi-a impus nimeni niciodată să fiu atlfel. Totul era în mintea mea. Eu am fost cel care a crezut că dacă mă comport ca și X și Y şi mă comprim într-o formă simplă, oamenii mă vor plăcea.

Adică nu m-am acceptat așa cum sunt. Am vrut să fiu altfel. Altcineva! Poi și dacă nu te accepți tu pe tine atunci cum să te accepte altul?!

Da, sunt o fire pașnică. Poate că nu am să ridic mâna la nimeni niciodată dar nici n-am să mă supun tăcerii, a unui set de reguli. A unei societăţi corupte. Ce reguli ale normalității? Sunt eu, Norbert Szucs. Rebelul. Unic în felul meu. Doar unul în lumea asta. De ce să fiu altcineva când pot să fiu eu? De ce să fie două persoane de același fel?  

Am şi eu drumul meu. Doar al meu! Care vreau să vad unde duce.

De asta mi-am făcut semnul păcii. Să mă trezească de fiecare dată când mă uit la el; să mă inspire și să-mi spună că trăiesc în felul meu, așa cum îmi doresc. În pășnicia mea!

Vezi tu, tatuajul poate fi şi semnificaţia unui contract pe care-l semnezi cu tine însuţi. Al meu spune să nu trăiesc o viață dictată de cineva. Să nu iubesc pe nimeni mai mult decât mă iubesc pe mine, să nu slujesc sau să ridic pe alţii în slăvi. Să nu fiu ca alţii ci să fiu eu, aşa cum sunt, perfect în felul meu, cu bune şi rele.

Semnul păcii este o semnătură privind acceptarea tuturor lucrurilor așa cum sunt, respectiv trăind o viață fără frica de a fi judecat.

Tatuajul "Attraversiamo" sau pana și trifoiul cu 4 foi (21 august 2012).

Până nu demult n-am știut de ce l-am denumit așa. Attraversiamo! Un cuvânt scotocit din ‘Eat, pray, love’, filmul cu Julia Roberts, respectiv cartea scrisă de Elizabeth Gilberth. Am vizitat Italia, alături de un foarte bun prieten al meu, italian. E un tatuaj pe care-l împărtăşim. L-a făcut şi el pe piciorul drept. A sunat bine. Attraversiamo! De ce nu?  

Pana reprezintă coloana vertebrală a vieții, cu toate întâmplările ei, bune și rele, iar trifoiul, norocul ce ne îmbrățișează viețile.

Astăzi, uitându-mă la el, înțeleg cu adevărat de ce i-am dat denumire asta. Ne vedem rar,  eu și cu amicul meu, însă de fiecare reîntâlnire se produs schimbări majore în viețile noastre. Împreună traversăm străzi ale vieţii, cu norocul şi libertatea noastră.  

Ancora (19 decembrie 2013)

Mă consider un om simplu și fără rădăcini. De multe ori chiar și un lup singuratic! Ancora e la mine iar acasă e acolo unde sunt și eu, indiferent unde m-aș afla. La fel şi familia și cercul meu de prieteni.

Niciodată nu mi-a plăcut spusele gen sângele apă nu se face sau prietenii îți alegi dar familia ba. Și știi de ce? Pentru că astăzi sunt aici pentru că vreau să fiu aici, însă mâine poate am să vreau să fiu altundeva. No strings attached.

Mă închin în vorbele - viața-i scurtă! -  Nu știi niciodată când te lovește vreo boală sau un bus. De ce să stau un minut! în cercuri ce-mi fac rău, în cele care mă irită,  care nu mă dezvoltă ci mai degrabă mă țin în loc… De ce mi-aş face una ca asta? Şi vorbind şi de familie. De ce să te prefaci că totul e roz când cealaltă parte nu dă nici doi bani pe tine? Tocmai de aceea,  se ridică frumos ancora și se vede de drum, de viață și de alte cele. Familia se formează în timp, zic eu. Şi e formată din sânge-mâl! Atât oameni ce i-ai cunoscut de-a lungul vieţii cât şi sfânta rudenie.

New York, baby! (19 decembrie 2014)

Cel mai mare vis al meu e să ajung în orașul sufletului meu. Visez încă de la prima vizualizare a filmului Home Alone 2.  Eram mic, mic de tot!

Este orașul de care simt că aparțin. Nu știu. Consider că o dată ce voi călca acolo, fie voi returna o parte din mine, fie cealaltă jumătate a mea se va contopi cu ceea ce am în prezent. Dar sunt convins că o dată ce voi ajunge în New York voi știi cu adevărat cine sunt și care este adevăratul meu ţel în viaţă. Este cea mai clară dorinţă a mea. Să ajung acolo.  

Toate tatuajele mele sunt pe partea stângă a corpului. Poate pentru că sunt stângaci sau poate pentru că îmi surâde ideea asta de stângăcie ca fiind un lucru rău; asociat cu demonii. Se spune că băieţii ăştia sunt stângaci. Deci da. putea spune asta; că mă tatuez numai pe partea stângă astfel încât partea dreaptă, partea mea bună, să fie pură așa cum l-am primit. Asta ca să vezi şi părţile bune din mine.  

Şi uite că am reuşit să mă tatuez an de an, pe 19 decembrie. Mai puțin unul, Attraversiamo, pe 21 August. Dar cum ziceam, a fost o traversare. O schimbare adusă în viaţă.

Nu regret nimic. Din contră, iubesc fiecare punct de cerneală! Și mai vreau. Asta pentru că povestea continuă și viața mea n-are decât să se facă mai mare și mai frumoasă! Plină de capitole minunate, plină de povești, de lecții, călătorii și de oameni frumoși.

Asta pentru că o dată trăim, dragi cititori. Și de ce nu, să o trăim din plin!