Sămânța

Citisem zilele trecute un articol de pe Medium.com (o platformă dedicată scriitorilor amatori și nu numai; un social network al bloggerilor), unul care mi-a plăcut foarte mult și m-a ajutat la formarea unor conexiuni tare interesante; m-a ajutat să mă înțeleg mai bine. Pe mine cu ale mele frici, gânduri și emoții. 

Era vorba despre un cuvânt interesant - sămânță, dar ca metaforă; un apel către ceea ce sunt - așa cum sunt cu adevărat - o chestiuță închisă și ascunsă de lumină în interiorul unui balon. Știi tu, acela plin de carne și oase.

Sămânța, spune autorul, se află în interiorul fiecărui om, fără excepție, și că scopul său, a fiecăruia, este să o descoperim și să o scoatem repede la lumină. Atâta treabă avem - să ne descoperim și să ne expunem la lumină, ca apoi să încolțim. Asta pentru că ea conține în interior adevarata noastră versiune și totodată motivul pentru care ne aflăm aici. Mă rog, asta am adăugat eu. 
Autorul scrie că sămânța deține o paletă de însușiri ale noastre, abilități și talente. În mare, tot ceea ce nu știm despre noi, cele ce nu le vedem pentru că sunt ambalate cu frică.
 
Dar când îți spun că trăim într-o societate care de abia se scoate la lumină în zilele cu soare, cum se ne mai scoatem pe noi și ale noastre semințe? Sper că știi unde bat. Ne protejăm. Ăsta-i adevărul. Ne ținem închiși în ale noastre balonașe, lăsând micuța sub atenta supraveghere a inamicului nostru, Frica, a cărui ambalaj vâscos se întinde și se tot întinde, straturi peste straturi, până-și asigură bezna.

Știai că la un moment dat în viață îmi era teamă de lume? Poate nu chiar teamă, însă preferam să stau în casă, în confortul camerei mele. Eram o persoană timidă, încă mai sunt în unele cazuri. Și poate că e normal să fii, poate nu. Însă nu era normal să fiu altfel la școală. Și pentru că eram altfel, colegii mă tachinau, mă împingeau de colo-colo asigurând ca a mea sămânță să nu vadă nici măcar umbra unei raze de soare. Și asta a durat suficient cât să-mi fac rău. 
Dar cine s-ar fi gândit pe atunci că lumina se vede cel mai bine din întuneric? Și, ca din nimic, sămânța mea a germinat. Iar astăzi, astăzi mă bucur de roadele ei, sub plină soare, în câmp deschis, știind că tot ce a trebuit să fac cândva a fost să ies la lumină, să ies cu un pas în față. În fața fricii.

De cele mai multe ori dezvoltarea personală nu sună deloc a “10 chestii de făcut pentru o zi cu adevărat productivă” ci mai degrabă nonsens, lătraturile unei secte, magie. Ba chiar șiruri de rahat. Însă doar cei deschiși, pregătiți de încolțire pricep - extrag - ceea ce-i de priceput. 
A se lua acest text sub forma unui îngrășământ. Când altcândva să crești mai bine dacă acum, vara? 

Nu lăsa frica să te învelească noaptea. Și nicidecum să te ungă precum o cremă împotriva razelor solare. 

Ieși la lumină, aruncă-te în mijlocul mulțimii, în fața fiarei și fă cunoștință cu cine ești cu adevărat. 
Bucură-te de unicitatea ta, de defectele tale, de urâțenia ta și arată-te lumii din cap până-n picioare. 
Într-o lume în care nu poți să-ți permiți decât să fii tu, trebuie. Trebuie să desfaci ambalajele - să le rupi cu dinții - și să-ți folosești tot ce ai mai bun pentru a învinge, pentru a-ți trăi visurile, și pentru a scrie cartea aceea, a propriei tale vieți; motivul pentru care, de altfel, te afli aici. Iar citirea acestor rânduri sper să-ți surâdă a semn al venirii timpului la a te expune luminii, la a ieși în evidență.

 Oh, și fii blând. Dacă ți-a plăcut articolul, Împărtășește-l te rog pe Facebook sau oriunde activezi tu. Să afle și prietenii tăi. Că doar sharing is caring!