Scrisoare către absolventul de liceu #ziua28

În primul rând, felicitări. Ai încheiat un capitol important din viața ta. Primii tăi doisprezece ani de școală. Anii care ți-au livrat toate uneltele de bază pentru a-ți urma visurile.

Hai să povestim un pic, înainte de a te stresa cu media de bac, înscrierea la facultate și eventualele examene de admitere.

Citisem zilele trecute un articol privind examenele de evaluare națională ale tinerilor adolescenți. Pe vremea mea le spuneau examene de capacitate, da? Deci îmi verificau competențele; cât de capabil sunt din punct de vedere intelectual și cât de relevant sunt societății. Desigur l-am picat. Deci mi-au luat drepturile de a avea acces atât la liceu cât și la facultate. Deci o primă treaptă a vieții, poate cea mai importantă, ce-ți cam definește întregul viitor.

Ei bine, nu a fost deloc așa! Am picat, am ajuns într-o școală mai puțin favorizată unde am făcut tot ce mi-a stat în putință să revin la suprafață. Într-adevăr a trebuit să muncesc, să mă bag în seamă și să pun suflet pe tot ceea ce am făcut. M-a costat prostiuța dar mi-a dat un boost în viața de zi cu zi. Mi-a dat ambiția de astăzi, încredere în sine și o duzină de abilități. Chiar n-a fost un capăt de drum. Din contră, uitându-mă înapoi, la drumul parcurs, aș putea spune că a fost o victorie. Un drum pavat cu aur. Nu regret absolut nimic.  

Vreau să te gândești în felul următor: O medie de BAC nu te reprezintă în totalitate. Ești mai mult decât o cifră. Așa cum spune și în articolul dedicat prichindeilor, BAC-ul nu cunoaște valoarea zâmbetului tău, părerea prietenilor și părinților despre tine, felul tău de a fi și abilitățile pe care le-ai dobândit în ultimii ani. Să nu mai vorbim de sufletul bun pe care-l ai, dorința de a ajuta, CV-ul plin de activități extra-școlare și zecile de ore dedicate voluntariatului.

Pare că pentru ei ești doar un produs a cărei ștanță (notă!) duce către o probabilitate - vei duce da or ba profit societății? Iar eu unul sunt convins că tu duci întregii lumi încă de la primele bătăi ale inimii indiferent de medie. Pentru că ești unic. Pentru că altul ca tine nu mai există. Deci ești mai mult decât nota de la mate sau numărul de file scrise la limba și literatura română. Mă înțelegi? Ești mai mult, poți mai mult și vrei mai mult!

Iar în cazul în care nu vei lua nota așteptărilor tale sau a instituție la care dorești să te înscrii, sau în cazul în care vei cădea, conștientizează că nu e un capăt de drum. E un eșec. Și asta este. Rămâne să te aduni și să te recalibrezi în direcția cea mai avantajoasă ție. Căci viața merge înainte. La fel și visul tău! Pentru că știi foarte bine că absolut nicio ușă nu se închide permanent; Că întotdeauna există o cale. Întotdeauna!

Trebuie doar puțină sudoare ca să ajungi acolo unde îți dorești cu adevărat. Așa că n-ai decât să te ambiționezi!

Adică pășește cu încredere. Capul sus! Indiferent ce vei face. Chiar și dacă vei lua zece pe linie! Ești cu mult mai capabil!  Și vei duce schimbare lumii, să știi. Indiferent cine ești, unde ești sau ce vei face.

Desigur, rămâne să decizi ce fel de schimbare vei aduce în jurul tău, bună sau rea.  

Viața e frumoasă și plină de oportunități, iar universul joacă întotdeauna în favoarea ta. Atâta tot; să ai încredere în tine și în forțele tale. Să acționezi atunci când simți. Să planifici dar și să riști atunci când trebuie. Vei reuși, sunt convins de asta. Pentru că toți cei sinceri cu ei înșiși reușesc și câștigă.

Multă baftă în continuare. E doar un examen, nu uita! Și nu o gestiona ca pe o amintire stresantă și obositoare. Trăiește-o cu drag, moment cu moment. Ca pe o încheiere a unui capitol important din viață. Pentru că este un capitol important în viață. Unul pe care o singură dată-l vei trăi.