Care a fost cel mai important sfat primit până în prezent? | #stienorbert ep. 2

Ceau, ceau! Numele meu este Norbert Szucs și a venit momentul pentru noua rundă de #stienorbert; seria de articole care te încurajează să pui fel și fel de întrebări existențiale (pe bune, orice întrebăre ce-ți trece prin cap!) astfel încât să ne cunoștem mai bine, să-mi testezi limitele creativității sau, de ce nu, să te ajut în rezolvarea unei teme de casă sau mai-știu-eu-ce-dilemă de-a vieții. Who knows?!

Cum funcționează? Poi uite, zilele trecute te-am întrebat pe Facebook dacă ai întrebări întrebătoare, promițându-ți că voi răspunde la cel puțin o parte din ele printr-un articol. Acest articol! Și uite, mai jos, fain-frumos, vei găsi răspunsuri atât la întrebarea ta cât cele venite din partea prietenilor noștri; prieteni cum ar fi: 

Lucian Bosînceanu întreabă: Care a fost cel mai important sfat primit până în prezent?

Hmm, n-a fost ușor să studiez în străinătate, să știi! Chit că, până-n prezent, este unul dintre cele mai frumoase capitole din viața mea, dar și cea mai dificilă. 
Mă așteptam să fie altfel, mă așteptam să fie greu. Știam că facultatea noastră nu era printre cele mai pregătite în domeniul informaticii însă în momentul în care am ajuns în Portugalia și am dat nas cu studenții de acolo, cu profesorii și cu cerințele lor, am crezut că voi ajunge printre ultimii ... Sub ultimii de fapt! Mă gândeam că îmi vor creea o categorie doar pentru mie. Categoria studenților tip "Norbert"! Adică na, imaginează-ți: de la un studiu dedicat celor 5-6 examene (câte aveam într-un semestru) la nici mai puțin dar nici mai mult de 17. Șaptesprezece! Și toate erau vitale. Picai la una, picai la toate. Punct! Și atunci, după duzine de nopți nedormite, constipație, junk food și alte jeg-uri, buna mea prietenă Andreea Trif a venit într-o seară ploioasă de Miercuri, undeva în mijlocul lui Octombrie 2011, și mi-a spus că "Dumnezeu nu-ți dă mai mult decât poți duce"! Și acele cuvinte, nu știu, m-au liniștit cumva. Sfatul ei m-a asigurat că hey, mă descurc și că voi trece peste toate. Și așa și am fost! Am învățat în acele luni cât n-am învățat în toată facultatea. Am luat toate examenele. Doxă am fost! Mi s-a albit nițel părul dar uite, nu mi-au făcut o categorie specială - slavă cerului! - nu m-am făcut de rușine și am dus la bun sfârșit tot ce mi-am propus. 
Ei bine, acel sfat a devenit motorul ambiției mele: Dumnezeu nu-mi dă mai mult decât pot duce ... Oh, și câte pot duce încă!    

Bianca Trăilescu întreabă: Tu ce faci când te apucă pofta de a ronțăi ceva (the munchies)? O ignori sau devorezi orice ai la dispoziție?

Interesantă întrebare. Când e vorba de mâncare mă consider o persoană foarte exigentă. Nu consum dulciuri în zilele lucrătoare, nu consum pâine, carne de porc, mezeluri și produse a căror ingrediente depășesc numărul de cuvinte din întrebarea ta. E clar; în timpul săptămâni nu am the munchies. Dar dacă se întâmplă totuși să am, ignor pur și simplu sau mă întreb care-i motivul pentru care am aceaste gânduri? Eu știu, poate sunt obosit și am un nivel scăzut de zahăr în sânge, cine știe? Și atunci, dacă astrele coincid, permit 2-3 pătrățele de ciocolată amăruie.  Dar hai să vorbim despre weekend, că aici vrei tu să bați de fapt. Te știu eu!!!
Ferească-i pe cei de la LIDL să n-aibe Ritter Sport cu alune întregi (da, ambalajul acela negru cu scris roșu) sau fursecurile alea de la Sondey ... Să nu mai vorbim de chipsurile cu mărar și smântână, sfânta bere neagră ... Sau șaorma? Ohh... Plăcerea aia groaznică de a înfuleca o șaorma mare cu de toate (da, inclusiv ceapă) imediat după câteva beri negre cu prietenii. Nu pot controla această plăcere; e ca și cum aș conversa cu universul. 
În weekend, în principiu, permit, într-o măsură civilizată, orice; atât cât să-i mulțumesc creierului meu că în timpul săptămânii face ce și cum îi dictez eu. 

Carlos Carlito întreabă: Care a fost cea mai grea decizie care a trebuit să o iei în anul 2015?

Să includ o nouă facultate pe paleta de activități. Să devin din nou student. Și nu-mi pare deloc rău, să știi. Mai ales că am colegi atât faini și profesori atât de interesanți! Plus, am realizat că - cel puțin deocamdată - facultatea nu-mi încurcă demersurile. Din cotră! Mă liniștește și mă echilibrează. Poate de aia că fac psihologia; cine știe!? 

Paula Vlad întreabă: Transformarea ta de-a lungul anilor e uimitoare. Cărui fapt se datorează?

Ce întrebare frumoasă! Desigur, se datorează părinților mei care îmi sunt mereu alături, a mentorilor și a oamenilor frumoși care-mi suflă în ceafă. Sunt ceea ce sunt mulțumită vouă, oamenilor din viața mea, care credeți în mine și investiți timpul în dezvoltarea mea. 
Mă consider tare norocos, să știi! Dar se datorează și muncii, a aventurilor personale, a studiului continu, a ambiției și a pasiunii ce ard în mine. 

Adrian Pica întreabă: Ce călătorii plănuiești să ai în 2016?

Wow! Poi, mi-ar plăcea tare mult să repetăm road trip-ul către un Startup Weekend; să facem o chestie anuală din asta! Așa că, da, am notat în agendă o participare la un Startup Weekend undeva în Europa; oriunde vrea Adi Pica și gașca!
Apoi avem NEW YORK-ul! Da, în 2016 mă duc în New York!!! După care, cel mai probabil, în Septembrie, anul viitor, mă gândesc să fac încă un Erasmus undeva în Europa.
Oh, era să uit! Și Turcia am pe listă! Și e chiar undeva în Februarie; cum merge Călin să studieze în Gaziantep, am hotărât să mă duc și eu două săptămâni; așa, să descoperim împreună experiența turcească! 
Deci 2016 sună cam așa: Turcia, SW-Anywhere with the band, apoi America și cel mai probabil, Portugalia (nu știu, simt că povestea mea nu s-a încheiat acolo). 

Charles Kondrad întreabă: Ce e mai greu: un antrenament cu Lucian sau un meniu de duminică, de la bunica ta?

OK. Bună comparație! Uhm, poi amândoi strigă pe mine: unul strigă să nu mă opresc din mișcare și cealaltă strigă să înfulec toată masa! 
E o plăcere să merg la amândoi, pe bune! Amândoi își pun sufletul pe masă. Uite, dacă mi-ai pune pistolul la tâmplă ți-aș spune că la buni mi-e mai greu. Stau locului ... Mă pun ăștia să mă uit la tot felul de blockbuster-e pe LCD de dimensiuni mult prea mari și la o calitate 1080p ... Plus, stai așa, tu n-ai văzut decât prăjiturile! Mai e și ciorba sau supa de pui cu o grămadă de carne fiartă sau felul doi cu 3-4 tipuri de carne, cartofi piure și conopidă murată. Conopidă murată! Sau ardei în oțet! Eee pură crimă la adresa corpului meu. E o crucificare, îți spun! 
La buni îmi este greu, cu siguranță! Atâta confort, atâta mâncare; îți dai seama!? Adică mă antrenez 5 zile pe săptămână numai ca să nu mă îngraș Duminica! Ce câcat. 

Pușcașu Alice-Catrinel întreabă: Daca ți-ai putea face propria ta comunitate cu 1000 de locuitori, de exemplu, cum ai vedea-o tu să funcționeze perfect?

Să vedem: ei bine, că tot sunt în febra "Marțianului", comunitatea mea ar fi formată din oameni pluridisciplinari. Clar! Fiecare locuitor ar avea o specializare obligatorie, aleasă de conducere conform nevoilor comunității ( medicină, inginerie), respectiv una la alegerea subiectului, în funcție de înzestrările/orientările acestuia. Apoi aș împărți comunitatea în grupe definite astfel încât să mă asigur că se formează prietenii printre subiecții cu aceleași specializări/înzestrări; ca cei mai puțin specializați (sau tinerii) să fie în contact cu experții; asta ar fi un soi de mentorship system. Nu știu, consideră un mix între universurile "The Giver" și "Hunger Games" într-o formă echilibrată și lipsită de haos. 
Dar hai să punem chestiile alea deoparte. În primul rând, comunitatea ar fi lipsită de discriminare și orientată spre libertate personală; spre excelența fiecăruia; unicitatea fiecăruia ... Acum consideră un amestec între Tomorrowland (filmul), Lollapalooza (festival) și The Burning Man (festival). Dă-le un Google search și ai să vezi la ce mă refer. 
Cât despre religii, orientări sexuale ... Fiecare crede și iubește pe cine vrea atâta timp cât nu se manifestă într-un mod violent și periculos comunității. Oricum, e genul acela de comunitate în care ești selectat dintr-un număr mare de oameni extraordinari ... O comunitate exclusivistă aș putea spune. De aceea zic că nu se pune problema de pericole; aici vorbim de minți sclipitoare care-și văd de treabă și de viziuni. Iar dacă se pune problema unui comportament rebel, pentru că suntem oameni, subiectul va fi nevoit să părăsească comunitate pentru totdeauna. Sau poate voi face săpun de rufe din acesta. În orice caz, nu o să-l mai vezi niciodată! 

-

Mulțumesc tuturor pentru întrebările primite. Sunteți oameni minunați! :) 

Ce vreau ca tu să extragi de aici?
Că nu sunt doar un simplu blogger; că nu îmi doresc doar să-ți bei cafeluța dimineții citind articolele mele. Mi-aș dori să comunicăm, să ne cunoaștem, atât tu pe mine cât și eu pe mine; ca om; ca ce vrei tu!
Ideea-i simplă! Îmi doresc să fiu cât mai aproape de cititorii mei. Vreau să știu ce-ți dorești! Și tocmai de aceea aștept cu drag întrebările tale, fie pe facebook folosind #stienorbert (sau un PM, un comment la o postare sau mai știu eu ce), fie prin mail, la adresa norbertszucs90[at]gmail.com

Hai să discutăm! :)