Ziua stagnării sănătoase #ziua14

Ce să-ți scriu eu ție, dulce Românie? Că tot e duminică, ziua stagnării sănătoase, cum îmi place să-i zic eu, hai să vorbim despre filme! 

O zi sfântă. O dată pentru că o văd pe bunica mea și pentru că mă pun la masă cu întreaga familie. La o masă dumnezească făcută din pură dragoste și pasiune; cu ciorbe, cărnuri, prăjituri și altele de-ale gurii. Dar pe lângă răsfăț și omuleți dragi mie, vizionăm filme. Două trei filme în fiecare duminică. Așa cât să coboare mâncarea mai bine, cât să avem subiecte de discuție și să-mi mai actualizez rudele de trenduri, cât să avem chestii în comun. Un limbaj comun. Filmele și prăjiturile. 

Îți dai seama, în fiecare duminică, de mai bine de 20 de ani, să ne tot vedem, nu prea avem ce să ne povestim timp de 4-5 ore. Și atunci trebuie să facem cumva să treacă timpul și să ne simțim bine. 

Și în acest articol am să-ți recomand câteva filme pe care le-am degustat la masă și mi-au rămas cu drag în suflet. Nu doar mie însă, ci întregii familii. Care sunt acestea? Ei bine, sunt mult mai multe decât îmi permite spațiul în acest articol. Și cred că mi-ar trebui o săptămână, poate două pentru a construi o frumoasă listă. Dar acum am să-ți expun 7 titluri magice. Titluri ce vor rămâne în mintea mea probabil până la sfârșitul vieții. Și anume: 

Love, Rosie - e filmul pe care l-am văzut chiar acum câteva momente. E un comedy/romance foarte bine realizat. Are esența asta a universului; că ce trebuie să ți se întâmple, se va întâmpla. Și că niciodată să nu renunți la visurile tale, oricât de mari ar fi ele. Filmul îți aduce o călătorie foarte frumoasă, caldă și plină susuri și josuri ale vieții. Chiar merită!  

The Judge - Atenție. E artilerie grea! Îl avem ca actor principal pe Robert Downey Jr. unul dintre actorii mei preferați. Plus o altă lecție bună. Bucură-te de ai tăi cât îi mai ai. Ține-i aproape și nu rupe ralații doar pentru că v-ați ciondănit cândva pentru o prostie. Că toate sunt prostii până la urmă. Și nu se știe niciodată cât îi vei avea în viață. Părinții sunt adevăratele comori ale noastre. 

Wild - Sunt un mare mâncător de drame și de ideea de purging. În sensul că ai fost prin toate rahaturile posibile, te-ai lovit cu fundul de pământ și urmează să pornești o călătorie. O călătorie către un nou început. Un soi de purificare prin ducerea la bun sfârșit a unei provocări dificile. Exact prin asta trece și personajul poveștii. 1000 de mile prin deșert. De capul ei, cu capitolele și eșecurile ei. 

The Hundred-Foot Journey - Vai, de ai știi cât de mult mă fascinează filmele cu mâncare și tradiție. Tradiția unei familii și cultura lor internă, plus mirodeniile!!! O poveste de dragoste și o lupta între generații. E un film cald, proaspăt scos din cuptor, al naibii de colorat și de bun gust. 

Eat, pray, love - Eee și acuma întrăm în listuța mea de all time favorites. Din nou, mâncare, călătorii și evoluție personală. Cum e să te rupi de trecut și să te arunci în necunoscut. Să  pleci în lung și-n lat pentru a te regăsi. Filmul îmi oferă sentimentul pe care-l am de fiecare dată când călătăresc. Împlinire și dragoste față de pământ.     

P.S I love You - Filmul acesta m-a făcut să mă îndrăgostesc de Irlanda. E un film de suflet, un film de acela de târzie toamnă când afară plouă și e frig și tu stai sub pătură și sorbi o ceașcă de ceai. E o dramă romantică faină care ți se va lipi de suflet și nu vei mai scăpa niciodată de ea. Trăiește momentul, bucură-te de ceea ce ai că e posibil ca mâine să rămâi cu fundul gol.  

The Devil wears Prada - Pentru că modă, workaholism, Meryl Streep și New York. O comedie excepțională, funny, ușor de digerat și perfectă pentru perioadele când simți nevoia de a te repune pe picioare. Show us who you truly are! Oricum, o bună gustare urbană ce reproduce viața așa cum o văd eu, indescifrabilă și bună de mori! ;)

Hai, du-te, fă-ți un ceai și vizionează un film.